Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat cu ceva dificultate, scor 6-4, 7-5, primul meci de simplu din 2020, disputat, marţi, cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 52 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Adelaide, aflat la prima ediţie. Halep, acceptată direct în optimi, s-a calificat, astfel, în sferturi. Jocul Simonei Halep a arătat cu suişuiri şi coborâşuri în primul ei meci din 2020. La început, românca a fost solidă pe raliuri, sigură pe loviturile ei, reuşind puncte spectaculoase, şi greşind destul de puţin. În acelaşi timp, ea a arătat aceleaşi carenţe la serviciu, un amestec de aşi, duble greşeli şi vulnerabilitate pe al doilea, şi a pus scurte neinspirate. Însă după numai nouă ghemuri, Simona Halep s-a plâns de oboseală şi evoluţia ei a început să scadă în precizie şi intensitate. De partea cealaltă a fileului, replica jucătoarei australiene de 1,8 metri înălţime a fost una de bună calitate. Agresivă, cu un serviciu puternic, Tomljanovic s-a mişcat bine pe teren şi a pus multă presiune pe Halep. În cele din urmă, experienţa şi psihicul de campioană ale Simonei Halep şi-au spus cuvântul, ea speculând foarte bine un moment de slăbiciune al adversarei, din finalul meciului. Neobişnuit la Simona Halep, ea a primit un avertisment pentru întârzierea la serviciu, la scorul de 4-2, 30-30, în primul set. Simona Halep a reuşit primul break al partidei la scorul de 1-1, după o lovitură excepţională, în diagonală, din poziţie defensivă. Jucătoarea română a servit pentru set la 5-3, dar Tomljanovici a reuşit break-ul. La 5-4, Halep l-a chemat pe Darren Cahill, care i-a corectat poziţia la retur şi a sfătuit-o să-şi facă jocul ei, însă românca s-a plâns de oboseală. „Să-i spui lui Teo (n.r. – Cercel, preparatorul fizic) că am obosit”, i-a cerut Halep antrenorului ei. Sfaturile au funcţionat şi Halep şi-a luat break-ul înapoi şi a câştigat setul, cu 6-4, după 41 de minute de joc. În setul secund, tot Halep a reuşit prima break-ul, la 1-0, conducând apoi cu 2-0. Tomljanovici a egalat şi cele două sportive au mers cap la cap cu serviciul, până al 6-5. La acest scor, australianca a avut 30-0 pe propriul serviciu, apoi a comis patru erori la rând şi Halep s-a impus cu 7-5, după o oră şi 37 de minute de joc. Tot la 5-4, românca l-a chemat din nou pe Cahill, iar antrenorul a folosit acelaşi discurs liniştitor pentru a-i transmite elevei lui că este normal să nu se simtă confortabil la primul meci al sezonului şi că nu e o problemă dacă pierde. Halep va evolua, joi, în sferturi cu Arina Sabalenka, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, sau cu americanca Bernarda Pera, locul 70 WTA, venită din calificări. Accederea în sferturi este recompensată cu un premiu de 22.400 de dolari şi cu 100 de puncte WTA. (sursa: www.news.ro)