Dan Barna solicită eliminarea pensiilor speciale

Preşedintele USR, Dan Barna, solicită dezbaterea în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului a proiectului Uniunii privind eliminarea pensiilor speciale.

„Avem promisiunea deocamdată de astăzi că vor convoca sesiune extraordinară şi vor pune subiectul pensiilor speciale ca subiect al acestei sesiuni extraordinare. Trec peste ipocrizie că în trei ani de zile şi jumătate puteau să rezolve lucrurile acestea şi nu au făcut decât să le agraveze, e clar că acum este o glumă politică ce vor ei să facă, un exerciţiu de comunicare, dar chiar şi aşa, dacă vom ajunge ca în ultima săptămână din ianuarie (…) să se adopte legea privind eliminarea pensiilor speciale, îi cer domnului Ciolacu şi celor de la PSD să pună în dezbatere proiectul USR. Sunt două proiecte de lege: cel prin care sunt eliminate pensiile demnitarilor şi cel prin care sunt plafonate pensiile magistraţilor şi militarilor. Şi spun asta pentru că raport are celălalt proiect, al celor de la PNL, care elimină şi pensiile magistraţilor şi pensiile militarilor şi care va face de fapt proiectul neconstituţional. De asta spun că este de fapt o joacă şi o bătaie de joc faţă de cetăţeni. Ei ştiu precis că dacă acel proiect va fi adoptat, va fi foarte simplu contestat la CCR, se va respinge şi de fapt nu se va elimina nicio pensie şi nu va fi decât încă o prosteală la adresa cetăţenilor”, a spus Barna la Digi 24.

El a subliniat că USR susţine principiul contributivităţii.

PSD a hotărât să convoace o sesiune parlamentară extraordinară, pentru eliminarea pensiilor speciale, în ultima săptămână din luna ianuarie, a anunţat marţi preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu. AGERPRES