Breaking News

Mihai Eminescu, omagiat la aniversarea a 170 de ani de la naştere

Cu prilejul aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național şi a Zilei Culturii Naţionale, în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului, la Iaşi au avut loc marţi, 14 ianuarie, şi miercuri, 15 ianuarie, o serie de manifestări dedicate acestor evenimente. Astfel, sub genericul “Eminescu 170”, marţi, 14 ianuarie, începând cu ora 13.00, mai mulţi scriitori din România şi Republica Moldova au susţinut recitaluri de poezie la Colegiul Național și la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”. La eveniment au participat scriitorii Adi Cristi, Silvia Goteanschii (Republica Moldova), Radmila Popovici (Republica Moldova), Rodica Gotcă (Republica Moldova), Horia Zilieru şi poetele Anca Iulia Raicu, de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, şi Alexandra Ţabără, de la Colegiul Naţional. În cadrul aceluiaşi eveniment, elevii Colegiului Naţional „Costache Negruzii” au ascultat recitalurile susţinute de scriitorii Valeriu Stancu, Emilian Marcu, Zina Bivol (Republica Moldova), Diana Vrabie (Republica Moldova) şi de tinerii poeţi Mihai Dumitraş (Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”) şi Marilena Cătălina Hârţan (Colegiul Naţional de Artă „Octav Bancilă”). Miercuri, 15 ianuarie, sub genericul „Eminescu, Măria Ta!”, la ora 12.00, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui numeros public, la bustul marelui poet din Parcul Copou au fost depuse jerbe de flori şi au fost rostite alocuţiuni cu privire la moştenirea culturală pe care Mihai Eminescu a lăsat-o poporului român.  Au depus jerbe de flori Instituţia Prefectului Judeţului Iași, Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Garnizoana Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Ateneul Național Iași, Muzeul Municipal Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Uniunea Teatrală din România (UNITER), Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea „Petre Andrei” Iași, Universitatea „Apollonia” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Asociația „Crezul Basarabiei”, Cenaclul „Ia’și scrie”, Școala „Ion Creangă”. După depunerea de coroane de flori au ținut alocuțiuni Marian Tudoran – subprefectul judeţului Iaşi, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, și Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. Începând cu ora 12.30, în sala de spectacole „Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, a avut loc un spectacol de muzică şi poezie. Printre protagoniştii evenimentului s-au numărat actorul George Marici, cantautorul Cezar Popescu şi scriitorii Zina Bivol (Republica Moldova), Rodica Gotcă (Republica Moldova), Silvia Goteanschii (Republica Moldova), Emilian Marcu (România), Radmila Popovici (Republica Moldova), Valeriu Stancu (România), Diana Vrabie (Republica Moldova), Horia Zilieru (România). La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, elevi de la mai multe colegii ieșene de renume, care au recitat poezii din creaţia proprie, alături de scriitorii consacraţi. (E.M.)