Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat astăzi ședința tradițională săptămânală, prima în anul 2020, cu participarea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și a primului ministru, Ion Chicu, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, șeful statului a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, reiterând intenția guvernării actuale de a acorda o atenție deosebită dezvoltării și promovării culturii noastre, inclusiv prin sporirea protecției sociale a angajaților din domeniu.
Igor Dodon a anunțat că în cadrul ședinței s-au discutat mai multe subiecte de importanță majoră, cum ar fi implementarea proiectelor de infrastructură și a programelor sociale, lansate la finele anului 2019.
Printre cele mai importante subiecte abordate astăzi de către conducerea de vârf a țării a fost inițiativa restabilirii mecanismului de monitorizare săptămânală a prețurilor, în primul rând, la produsele de prima necesitate. În acest sens, Igor Dodon a solicitat Guvernului Republicii Moldova să întreprindă acțiuni pentru a relansa procesul respectiv.
De asemenea, oficialii au lansat astăzi și câteva proiecte noi, inițiative prezidențiale pentru o viață mai bună în localități:
– programe naționale de aprovizionare cu apă;
– iluminarea satelor;
– salubrizarea și lichidarea gunoiștilor în zona rurală;
– finalizarea gazificării localităților.
Pe finalul întrevederii, părțile au discutat agendele de acțiuni pentru anul 2020 a instituției prezidențiale, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.