Guvernul blochează împrumutul în valoare de 500 de milioane de euro de la BM destinat sectorului sanitar din România

Guvernul a blocat ratificarea unui acord de împrumut în valoare de 500 milioane euro, semnat în septembrie 2019 de fostul executiv cu Banca Mondială și destinat sectorului sanitar din România – în principal pentru o schemă de ajutor pentru medicii de familie -, intenționând renegocierea sa pe motiv că banii nu sunt folosiți pentru îmbunătățirea serviciilor sanitare.

Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de guvern de joi, când premierul Ludovic Orban a avut o discuție pe această temă cu ministrul Sănătății, Victor Costache. Pe agenda ședinței de guvern figura aprobarea unui proiect de lege “pentru ratificarea Acordului de împrumut (Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019”. “Vă rog să fiți de acord cu retragerea de pe agenda de lucru a ședinței de guvern a acestui proiect. Este motivată de nevoia de a analiza mai îndeaproape următoarele componente – riscul asociat atingerii indicatorilor de rezultat (…) – și solicităm o renegociere a acestui acord”, a afirmat Victor Costache. “Dacă este vorba de acordul pe care l-am analizat, el obligatoriu trebuie renegociat. Acolo este vorba de un credit, iar dacă tot luăm un credit, acel credit trebuie să fie destinat îmbunătățirii calității serviciilor. Adică trebuie destinat investițiilor în infrastructura spitalicească și altor categorii de cheltuieli care să ducă la îmbunătățirea serviciilor”, a completat premierul Ludovic Orban. “Acolo sunt niște prevederi care efectiv sunt bani care nu duc la nicio îmbunătățire a serviciilor de sănătate prestate către pacienți”, a mai spus premierul. Potrivit unui document privind acest împrumut, consultat de 360medical.ro, programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar, în valoare de 500 milioane euro, finanțat din împrumutul de la Banca Mondială avea în vedere “consolidarea bazei piramidei serviciilor medicale (…), conform nevoilor actuale ale sectorului sanitar”. Măsurile vizate în acordul de împrumut aveau ca principal scop “creșterea acoperirii cu servicii de asistenţă medicală primară pentru populaţia insuficient deservită şi îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor în sectorul sanitar”, după cum urmează:

– diversificarea serviciilor medicale asigurate prin medicina de familie şi implicit o creştere a ponderii fondurilor alocate asistenţei medicale primare,

– asigurarea accesului persoanelor neasigurate la pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară (atât pentru degrevarea serviciilor de urgenţă la care persoanele neasigurate apelează cel mai adesea chiar şi pentru probleme care nu reprezintă urgenţă medicală, dar şi pentru depistarea în stadii incipiente a unor boli ale căror costuri de tratament ar fi foarte mari dacă depistarea ar fi în stadii avansate de boală),

– implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru medicii de familie, în vederea asigurării unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii medicale şi furnizarea de servicii medicale de calitate,

– întărirea asistenţei medicale comunitare, în special în zonele slab deservite de servicii medicale;

– întărirea sistemului de achiziţii centralizate în sectorul sanitar, inclusiv realizarea acestor achiziţii de către Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate;

– îmbunătăţirea sistemelor informatice din sistemul de sănătate, pentru a permite interoperabilitatea acestora, în vederea asigurării unei utilizări mai eficiente a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate,

– măsuri în domeniul politicilor farmaceutice, inclusiv implementarea noii metodologii de evaluare a tehnologiilor medicale.

Fostul guvern a anunțat de mai multe ori acest acord, susținând că este vorba în principal pentru o schemă de ajutor de stat destinată medicilor de familie. (sursa: www.360medical.ro)