Ministerul Fondurilor Europene a anunţat vineri că a demarat procesul de distribuire a pachetelor conţinând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul „Acordarea cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, iar ministrul de resort, Marcel Boloş, precizează că până anul viitor va asigura distribuirea a peste 4,7 milioane pachete cu produse de igienă personală şi produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei. Scopul acestui proiect, a cărui valoare este de 141,2 milioane lei alocaţi prin FEAD şi implementat la nivel naţional, este acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială. „Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conţinând produse de igienă personală şi produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată ţara, adaptate beneficiarilor direct vizaţi, mulţi dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Categoriile de persoane care vor beneficia de asistenţă materială de bază acordate în cadrul proiectului finanţat din POAD sunt: persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Sunt vizate şi persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiţii. (sursa: www.news.ro)