Raluca Turcan a discutat cu experţi ai Băncii Mondiale despre proiectul privind învăţământul secundar

Vicepremierul Raluca Turcan a discutat luni cu experţi ai Băncii Mondiale despre proiectul privind învăţământul secundar (ROSE), ale cărui obiective sunt reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat.

Viceprim-ministrul, alături de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a avut o întâlnire cu Fadia Saadah – director regional şi vicepreşedinte al Grupului de Dezvoltare din cadrul Băncii Mondiale şi Tatiana Proskuryakova – manager de ţară pentru România şi Ungaria.

„Contăm pe sprijinul Băncii Mondiale pentru programe eficiente şi transparente care să ţintească domeniile fără de care România nu poate creşte: infrastructura, sănătatea, educaţia. Am discutat cu experţii Băncii Mondiale despre unul dintre cele mai importante proiecte comune în derulare, proiectul privind învăţământul secundar (ROSE). Obiectivele sunt reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat. Este cel mai mare contract de finanţare derulat de Banca Mondială, în sectorul educaţiei, valoarea fiind de 200 de milioane de euro. Mereu va fi presiune economică, dar există probleme importante care trebuie rezolvate urgent. Educaţia este unul dintre aceste domenii prioritare unde avem foarte multe de făcut pentru bunăstarea, siguranţa şi instruirea copiilor noştri. De aceea, iniţiative PNL precum Şcoala după Şcoală şi Masa la Şcoală în zonele cele mai vulnerabile pot face diferenţa”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook. AGERPRES