REZISTENȚA PUFULUI DE PĂPĂDIE Adi014

Încep aranjamentele și tatonările specifice unei campanii electorale. Avem deja așezate pe tabla politică piesele, este adevărat, într-o învălmășeală controlată. Îngrămădeala, astfel definită, ajută strategii la vizualizarea în teren a impactului pe care formulele lor ar putea să le producă în beneficiul intereselor lor de a fi câștigători. În centrul atenției ajung din  nou formularea promisiunilor, într-o tehnică inedită, care să propună iluzia că, de această dată, ceea ce se promite intră în direct cu nevoile aleșilor, responsabilizaţi! Este timpul în care se aruncă în piețele publice și false petarde, doar pentru a induce în realitate zgomote înspăimântătoare, dorindu-se doar inducerea spaimelor ce nu pot decât să intimideze, să facă grupuri masive de alegători ori să se ascundă prin case, ori pur și simplu să le piară cheful de opinii personale, de dorințe pe care cei care sunt deciși să iasă câștigători, să nu le ia în seamă.

Tot în această tehnică sunt crescute și fake news-urile care au rolul de a testa formulele aberante, dar cu o sumă de reacții surprinzătoare, ce pot disloca mentalități osificate, astfel încât să se facă loc pentru cei care sunt aruncați în luptă, nu neapărat pentru a învinge cât mai ales pentru a elibera terenul.

Liberalii sunt din ce în ce mai nervoși. ”Motivul național” folosit în sloganurile lor electorale, născut pudibond din ”Muie PSD” a devenit caduc. Nu mai are forță, nu mai este consistent, oferindu-ne gustul ciorbei reîncălzite, pentru a treia oară. PSD nu mai este la guvernare, nu mai are responsabilitatea deciziilor de care depinde soarta poporului. Acum liberalii ar trebui să deconteze feed back-ul primelor măsuri luate de când și-au asumat guvernarea țării. Nemulțumirile astfel născute au scos în eviență imposibilitatea de a-și respecta promisiunile făcute înainte ca electoratul să acorde votul de încredere formulelor propuse, fie că a fost vorba de europarlamentare sau de prezidențiale, astfel încât ”să nu se mai fure din țară ca din codru” (sic!).

Interesul cetățeanului a ajuns din nou piesă pe tabla de joc. Acea piesă aparent minoră, dar de care depinde preschimbarea ei în Regină.

Încă mai suntem blocați în zona triajului, spațiul în care sunt îngrămădite posibile varinate de strategii de aruncat în luptă, alături de  varinatele false, de regulă tentante și strălucitoare, dar care sunt golite de conținut, întruchipând bijuteriile de tablă.

Aparent dezavantajat pare să fie candidatul PSD dacă alegerile se vor desfășura în două tururi de scrutin. Există, în această situație, recalibrarea mesajelor anti-PSD, a votului împotrivă, inhibându-se orice altă analiză competitivă pe baza performanțelor anunțate. Votul împotrivă este acela care reușește să adune voturi contra mai multe decât ar putea să adune candidatul PSD, dacă ar fi evaluat pe scara valorii, a competenței și, mai ales, a profesionalismului. Există deja în atmosferă acest virus anti-PSD, nimicitor, care își păstrează ura și dezbinarea, care l-a multiplicat într-atât încât să devină totalitar și greu de stăpânit. Poate de aceea câștigătorii nu vor fi decât acei candidați care au fost în stare să-și construiască acea strategie anti sistem, asigurându-și o surprinzătoare victorie.

În alegerile locale pentru funcția de primar contează, în primul rând, personalitatea candidatului și mai puțin votul politic al partidului, ce își asumă ideologia politică. Nu trebuie să absolutizăm și să ne încredem doar în această valoare atâta timp cât departajarea se va face la numărul de voturi cel mai mare, din primul tur, atunci când reprezentativitatea nu mai este un obiectiv principal, putând câștiga candidatul care adună chiar și un vot mai mult decât următorul competitor. Într-o astfel de situație sunt excluse ”aranjamentele politice”, mizându-se doar pe forțele proprii ale candidaților într-o relație directă cu electoratul.

Alegerile în două tururi de scrutin nu încurajează electoratul să aleagă primarul cel mai bun pentru localitate, ci pur și simplu îl pune să asiste neputincios la ingineriile partidelor politice, implicate în strategiile electorale, ale căror miză este doar aceea a alianțelor electorale care să le aducă cu orice preț victoria. Astfel, apar alianțele contra-firii, ireale, rezistente doar cât poate fi adevărată o iluzie. Poate de aceea astfel de conjuncturi nu au viitor, așa cum nu au nici trecut, într-un prezent dominat doar de ambiții cu structura de rezistență specifică pufului de păpădie, frumos, dar lipsit de consistență.

ADI CRISTI