DRAGNEA RĂMÂNE ÎN ÎNCHISOARE

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins, marţi, recursul în casaţie promovat de Liviu Dragnea, prin care fostul lider al PSD solicita să-i fie anulată condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive.

Decizia instanţei este definitivă.

Dezbaterile în acest caz au avut loc săptămâna trecută, când Dragnea a fost adus în instanţă, însă judecătorii au amânat atunci pronunţarea pe motiv că au nevoie de timp pentru a delibera.

Dragnea le-a spus atunci judecătorilor că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.

„Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr – afirmaţia DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest Parchet. (…) Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, declara Dragnea în sala de judecată.

Avocaţii lui Dragnea au explicat că fapta de care este acuzat fostul lider PSD nu este prevăzută de legea penală, făcând trimitere la prevederi din Codul muncii, cu referire la modul în care Floarea Alesu ar fi trebuit să le sancţioneze pe cele două angajate de la DGASPC Teleorman.

Este a doua încercare a lui Dragnea de a anula această condamnare prin introducerea unei căi extraordinare de atac, în decembrie 2019 fiindu-i respinsă o contestaţie în anulare.

Liviu Dragnea a mai deschis alte două procese prin care încearcă să scape de condamnare, la Tribunalul Bucureşti şi Instanţa supremă, iar dezbaterile sunt programate săptămâna viitoare.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES