Victor Costache a solicitat specialiştilor în sănătate publică un plan de acţiune suplimentar pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor prin gripă

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a solicitat specialiştilor în sănătate publică un plan de acţiune suplimentar pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor prin gripă, precum şi pregătirea unui set de măsuri pentru intervenţia în cazul apariţiei îmbolnăvirilor cauzate de noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat al MS transmis marţi AGERPRES, în acest context, un grup de specialişti în sănătate publică, boli infecţioase şi microbiologie se va întâlni miercuri, sub coordonarea secretarului de stat Nelu Tătaru, pentru a propune ministrului măsurile ce se impun, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Săptămâna trecută s-a înregistrat debutul sezonului gripal (rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 25% pentru acelaşi subtip), iar specialiştii se aşteaptă în perioada următoare la o circulaţie mai intensă a virusurilor gripale.

Până la data de 12 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit în cadrul campaniei Ministerului Sănătăţii.

MS atrage atenţia că, odată cu începerea cursurilor în unităţile de învăţământ, numărul cazurilor de îmbolnăvire ar putea creşte. O importanţă majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariţiei de focare în colectivităţi, precizează sursa citată.

Reprezentanţii ministerului reamintesc faptul că marţi Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti a luat decizia de a recomanda suspendarea cursurilor, pentru o perioadă de 3 zile, în clase din 9 unităţi de învăţământ.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.

Medicaţia antigripală (antivirală) se administrează la indicaţia medicului.

Au fost luate şi primele măsuri în ceea ce priveşte noul coronavirus. INSP a trimis direcţiilor de sănătate publică definiţia de caz pentru a putea fi informate unităţile sanitare de la nivel naţional. De asemenea, în colaborare cu MAE, au fost emise atenţionări de călătorie, mai arată MAE. AGERPRES