Pasagerii de la Aeroport se vor putea reculege într-o capelă situată în parcare

În curând, pasagerii care se vor îmbarca de pe Aeroportul Internaţional Iaşi se vor putea reculege înainte de a pune piciorul pe scara aeronavei într-un spaţiu special amenajat, situat chiar în parcarea instituţiei. Întruniţi în prima şedinţă ordinară din acest an, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat miercuri, cu unanimitate de voturi, concesionarea către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a unei suprafeţe de 30 de metri pătraţi, situată în parcarea exterioară a Aeroportului, în vederea construirii unei capele. Noua construcţie, care va consta practic în unirea a două containere metalice, va fi amenajată pe un spaţiu pe care până acum se aflau patru locuri de parcare cu plată. Ideea construirii unui astfel de edificiu, deşi nu este una originală, a născut controverse în rândul pasagerilor, având în vedere că nicăieri în lume, o capelă nu este amenajată în exteriorul unui aeroport, ci în interiorul acestuia. Cu toate acestea, aleşii judeţeni consideră că nu locul unde este amplasată o astfel de construcţie este important, ci faptul că pasagerii au unde să se roage, fie şi într-un loc improvizat. “Capela va fi o construcţie provizorie. Sunt două containere unite, va fi un acoperiş. S-a început deja amenajarea ei şi sperăm ca până de Paşte, aceasta să fie dată în folosinţă.”, a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Decizia am luat-o noi, Aeroportul Iaşi, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a agreat zona pe care noi am propus-o. În toate aeroporturile mari din lume există loc de rugăciune. Având în vedere că în Terminalul 3 nu avem spatiu suficient pentru amenajarea unei capele, singura posibilitate era parcarea aeroportului”, a precizat, la rândul său, Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi. (E.M.)