Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 4-6, 6-3, 7-5, de americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 67 WTA, în turul al doilea al Australian Open. După ce primele două seturi au fost decise de câte un break, Cîrstea a condus cu 3-0 şi 30-0 pe serviciul rivalei în decisiv, dar a românca a cedat în cele din urmă. Gauff a reuşit două breakuri, în ghemul al cincilea şi al XI-lea, şi s-a impus după un meci care a durat două ore şi şase minute. Gauff este debutantă la Australian Open. Cel mai bun rezultat al ei la un grand slam a fost calificarea în optimi, la Wimbledon, anul trecut, fază în care a fost eliminată de Simona Halep. Tânăra sportivă din SUA va evolua în turul al treilea cu japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, deţinătoarea trofeului, care a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-4, pe chinezoaica Saisai Zheng, locul 42 WTA, în 80 de minute de joc. Gauff şi Osaka s-au mai întâlnit în turul al treilea al unui grand slam, în 2019, la US Open, când japoneza a câştigat, cu scorul de 6-3, 6-0. Pentru participarea la simplu, Cîrstea va primi un premiu de 128.000 de dolari ausralieni (87.500 de dolari americani) şi 70 de puncte WTA. După eliminarea Soranei Cîrstea, România mai este reprezentată doar de Simona Halep pe tabloul principal de simplu de la Melbourne. Fostul lider WTA va evolua, joi, tot în manşa a doua, cu britanica Harriet Dart. (sursa: www.news.ro)