Victor Ponta declară că partidul său va iniţia o moţiune de cenzur

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, declară că partidul său va iniţia o moţiune de cenzură dacă este adoptat proiectul de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii.

„Iată un adevărat motiv pentru moţiunea de cenzură / şi vom iniţia noi Moţiunea, sper alături de PSD şi de alţi parlamentari încă „nevânduţi” dacă este adoptat acest proiect ucigaş pentru cea mai mare parte dintre români (cei fără „bani”, cei lăsaţi în urmă, cei ignoraţi şi batjocoriţi de „caramitrii şi voiculeştii” care visează la „Legea Junglei” şi la miliarde de euro daţi de români marilor companii externe care le finanţează lor campaniile pentru funcţii publice)”, a scris Ponta duminică pe pagina sa de facebook.

El menţionează că în ianuarie 2012 „a început Băsescu proiectul prin care să ne vindem „Sănătatea” unor stăpâni bogaţi din afară – dar a fost oprit de Raed Arafat, de oamenii care au protestat în stradă şi de USL în Parlament”.

„În 2016 a fost adus Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii care să reia această vânzare ticăloasă a intereselor românilor – a fost oprit prin votul oamenilor din Decembrie 2016! Acum PNL şi Plus pornesc din nou pe acelaşi drum (probabil mânaţi din urmă de cei care le plătesc campaniile de 4 ani şi tot le cer „preţul”)! Este momentul ca Pro România să strângă toate forţele politice încă dedicate intereselor României şi să oprească încă o dată vânzarea dreptului fundamental la Sănătate! Vă rog pe toţi cei care încă ţineţi la drepturile cele mai importante să fiţi alături de noi!”, a mai scris Ponta. AGERPRES