Specialiștii din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” vor începe marţi, 28 ianuarie, efectuarea primelor teste pentru depistarea hepatitei C la persoanele defavorizate din Târgu Frumos, în cadrul acţiunii demarate anul trecut în colaborare cu Consiliul Judeţean Iaşi. Acțiunea se înscrie în Programul Național de Screening privind infecția cu virusul hepatitic C la populația defavorizată din zona de nord-est a țării, lansat în premieră la Iași anul trecut. ”Am achiziționat primele 5.000 de teste. Vom face analize populației din Târgu Frumos, apoi campania noastră va ajunge și în localitățile Podu Iloaiei, Hârlău și Pașcani. S-a constatat că incidența infecției cu virusul hepatitic C este mai mare în acest areal geografic față de media din sud-estul Europei. Este nevoie de susținerea administrațiilor județene pentru ca împreună cu medicii de familie și cu asistenții sociali să putem avea o campanie cu impact. Populația trebuie să știe că virusul poate fi învins cu un tratament care are rezultate foarte bune”, a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iași. Partenerii implicați în acest program sunt Consiliul Județean Iași, Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. ”Consiliul Județean Iaşi susține astfel de proiecte, care sunt în beneficiul populației. Este extrem de importantă prevenția, mai ales când vorbim de infecții atât de grave cum este cea cu virusul hepatitic C. Și poate, când vorbim despre prevenție, nu ar trebui să uităm că la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, doar în ultimii trei ani, au fost tratați aproximativ 1.200 de pacienți infectați cu acest virus”, a afirmat, la rândul său, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Persoanele diagnosticate cu virusul hepatitei C vor primi tratament adecvat și vor fi monitorizate la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. În cadrul programului vor mai fi efectuate testări și în județele Suceava și Botoșani. (E.M.)