Breaking News

Dacian Cioloș: Istoria nu trebuie uitată

Retorica politică toxică folosită în ultimii ani de diferiţi lideri europeni, pentru a polariza societatea împotriva minorităţilor, aduce aminte de părţi întunecate din trecutul nostru care nu trebuie repetate, scrie liderul PLUS, Dacian Cioloş, pe Facebook.

El precizează că în cursul zilei de luni va fi prezent, alături de alţi lideri europeni şi supravieţuitori ai Holocaustului, la ceremonia dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului la 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau.

„Istoria nu trebuie uitată, trebuie să ne păstrăm moştenirea şi memoria colectivă şi să învăţăm în continuare din toate acestea pentru a lua decizii mai bune astăzi şi în viitor. Retorica politică toxică folosită în ultimii ani de diferiţi lideri europeni, pentru a polariza societatea împotriva minorităţilor, aduce aminte de părţi întunecate din trecutul nostru care nu trebuie repetate. PLUS şi Renew Europe sunt parteneri de încredere în lupta pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. Este responsabilitatea noastră să lucrăm împreună şi să fim uniţi sub un singur mesaj: nu vom lăsa istoria să se repete – crimele împotriva umanităţii nu îşi au şi nu îşi vor mai avea niciodată locul în Europa”, subliniază Cioloş.

Pe 27 ianuarie este comemorată Ziua Internaţională a Victimelor Holocaustului, conform deciziei Adunării Generale a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 60/7 de la 1 noiembrie 2005, urmare a eliberării lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia din 27 ianuarie 1945.

La ceremoniile de la Auschwitz-Birkenau este prezent şi prim-ministrul Ludovic Orban. AGERPRES