Breaking News

Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Iaşi (varianta sud) ar putea începe în acest an

La sediul Prefecturii a avut loc luni o întâlnire privind situația șoselei de ocolire a Municipiului Iași – varianta Sud (trafic greu). La eveniment au participat, alături de reprezentanţii autorităţilor locale (prefectul Marian Grigoraş, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, primarul Mihai Chirica,), consilieri ai ministrului Transporturilor, reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier (CNAIR) şi parlamentari de Iaşi. Primarul Mihai Chirica a salutat organizarea unei astfel de întâlniri, precizând că este important faptul că toţi factorii de răspundere în legătură cu această importantă investiţie a municipiului Iaşi s-au aşezat, în sfârşit, la aceeaşi masă. “Am stabilit un lucru clar: continuăm toate demersurile pentru implementarea actualei soluții de deviere a traficului greu pe zona Poitiers – Trei Fântâni. Anul acesta ar trebui să se finalizeze proiectul tehnic și studiile de deviere de rețele, iar spre sfârșitul anului 2020 sau începutul anului 2021 să înceapă efectiv lucrările. Între timp, începem studiile pentru a face și o centură mai largă decât cea din documentațiile actuale”, a declarat primarul. Edilul a anunţat că municipalitatea va ceda temporar Ministerului Transporturilor administrarea a două sectoare de drum în vederea relocării / protejării / mutării rețelelor de utilități aflate pe amplasamentul proiectului șoselei de centură – varianta de trafic greu, decizia fiind aprobată în ședința din 10 octombrie 2019 a Consiliului Local Iași. Este vorba de sectorul km 19+600 (Selgros) – km 26+460 (DN28), mai exact bd. Poitiers, tronsonul cuprins între culeea pasajului existent peste CF600 Tecuci – Iași și DN24 Iași – Vaslui, și str. Trei Fântâni, tronsonul cuprinse între DN24 Iași – Vaslui și DN28 Iași – Albița. Transmiterea acestor tronsoane de drum se va face în baza unui protocol de predare – primire pe o perioadă de cinci ani, timp în care Guvernul trebuie să demareze lucrările. Până la începerea acestora, administrarea respectivelor porţiuni de drum rămâne în sarcina municipalităţii ieşene, a precizat primarul. Totodată, prin aceeaşi Hotărâre a Consiliului Local din luna octombrie, municipalitatea a alocat suma de 150.000 lei în vederea elaborării studiilor tehnice și a studiului de fezabilitate pentru acest demers, urmând ca o sumă egală să fie aprobată în acelaşi scop şi în acest an, termenul estimat pentru finalizarea documentelor fiind de trei luni. După finalizarea obiectivului, tronsoanele de drum vor fi transmise din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local al Municipiului Iași, a mai precizat primarul Mihai Chirica. (E.M.)