Proiectul privind restaurarea “Casei Dosoftei” a ajuns la final

La Iaşi a avut loc luni conferința de închidere a proiectului privind restaurarea Muzeului ”Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, cofinanțat de Uniunea Europeană, Guvernul României și Consiliul Județean Iași. Construită în timpul domniei lui Antonie Ruset, între anii 1677-1679, conform atestărilor documentare, “Casa Dosoftei” a fost până în anul 1686 sediul celei de a doua tiparnițe din Iași, aici fiind tipărită prima Biblie în limba română, utilizând caractere chirilice.După mai bine de un an, imobilul a fost redeschis în luna decembrie a anului trecut, chiar în ziua în care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Dosoftei. “Am o bucurie imensă că acest proiect a ajuns la final, întrucât Muzeul Dosoftei este primul obiectiv cultural reabilitat. Felicit echipa din cadrul Departamentului de Proiecte și pe cea de la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Într-un timp scurt Muzeul Dosoftei și-a recăpătat înfățișarea și și-a redeschis porțile. Cred că nu greșesc atunci când afirm că în județul nostru sunt cele mai multe obiective care sunt în reabilitare – Casa Gane, Casa Pogor, Casa Negruzzi, Bojdeuca lui Ion Creangă, sperăm să reușim să preluam și Casa lui Alecsandri de la Mircești și să ne ocupăm de refacerea acesteia. Iașul este un muzeu în aer liber, ne mândrim cu asta, dar, totodată, trebuie să ne și preocupăm de aceste obiective, să le readucem la adevărata valoare pentru ca și copiii noștri să vadă ce au construit predecesorii”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. ”Toate aceste clădiri cu însemnătate culturală reprezintă coloana vertebrală a capitalei cuturale a României, așa cum mai spunem despre Iași. Faptul că aceste clădiri se restaurează acum, că își primesc altfel publicul, că putem reînnoi expozițiile, este un lucru esențial și extrem de important pentru Iași și, mi-aș dori enorm ca ieșenii să conștientizeze acest lucru pentru că avem toate motivele să ne mândrim cu aceste obiective. Vă aștept să vizitați Muzeul Dosoftei”, a afirmat, la rândul său, Lucian Teodorovici, directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Proiectul de reabiltiare a Muzeului “Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, în valoare totală de 2.861.550,23 lei, a fost primul proiect depus de Consiliul Județean Iași pe Axa prioritară 5 ”Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” a Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020. “S-au făcut intervenții la pereți, atât la interior cât și la exterior, iar structura de rezistență a fost reabilitată. Instalația termică a fost refăcută complet. Instalația electrică a fost schimbată. Ușile exterioare, din lemn de stejar, au fost restaurate, acestea prezentând semne vizibile ale deteriorării iar ferestrele, înlocuite. Pentru persoanele cu dizabilități au fost realizate rampe de acces. Exponatele sunt acum puse în lumină la adevărata valoare, cu ajutorul unor vitrine expoziționale noi”, a precizat Marieta Afilipoaie, directorul Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul C.J. Iași. De reamrcat că începând din anul 2004, „Casa cu arcade” – aşa cum mai este cunoscută “Casa Dosoftei” – este inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași. Clădirea găzduiește secția de literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Printre exponate se numără și Cazania, scrisă de Mitropolitul Varlaam Moțoc în anul 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova. (E.M.)