Declaraţiile ministrului Victor Costache privind asigurarea terapiilor pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist au fost scoase din context şi folosite „în lupta politică”, potrivit unei precizări a Ministerul Sănătăţii.
„Este regretabil că declaraţiile ministrului Sănătăţii, Victor Costache, privind asigurarea terapiilor pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist au fost scoase din context şi folosite în lupta politică. Sănătatea nu trebuie să fie târâtă în jocul politic, cu atât mai puţin copiii cu anumite afecţiuni şi părinţii acestora”, afirmă MS într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, ministrul Sănătăţii a explicat prevederile noilor modificări legislative care urmează a fi luate şi care vin în sprijinul acestor persoane.
„Astfel, pentru prima dată, sunt create premisele existenţei unui program dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist, aşa cum a fost solicitat şi de reprezentanţii pacienţilor, care vor conduce la o monitorizare directă a serviciilor specifice acordate şi la asigurarea unui număr de 5 ore pe săptămână de terapie aplicată, ca activitate conexă actului medical”, afirmă sursa citată.
Modificarea Legii nr. 95 a Sănătăţii are în vedere, în principal, punerea pacientului în centrul sistemului, astfel încât să poată să aleagă unde se tratează – în spitale de stat sau la privat, a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Victor Costache, subliniind că nu este vorba de privatizare.
„De câte ori se reformează ceva în medicină, se scoate această utopie a privatizării. Noi ne dorim să punem pacientul în centrul sistemului şi să lăsăm pacientul să aleagă. Ştiţi foarte bine situaţia catastrofică în care ne aflăm ca sistem sanitar iar una dintre cauze a fost această îngrădire a pacienţilor. Scopul acestor măsuri legislative este să ieşim din acest fenomen de îngrădire a drepturilor. Spitalele private au fost incluse demult în programele naţionale – din 2013 sau 2014. Era lăsat în suspans această formulare ambiguă când sunt excedate anumite capacităţi de primire, lucru absolut ambiguu şi greu de interpretat. Este vorba despre o updatare firească a acestei legislaţii din 2014. De asemenea, sunt luate şi alte măsuri de modernizare a Legii 95, a acestor servicii medicale integrate ca şi celelalte ţări europene. (…) Este exemplul copiilor cu autism, unde li se plătea medicaţia, dar nu li se asigura suportul mult mai necesar a tot ce înseamnă logoped sau psiholog”, a declarat ministrul Sănătăţii. AGERPRES