58% dintre români au încredere în ce spun oamenii de știință despre mediu, arată rezultatele unui studiu realizat de SAP pntru World Economic Forum, una dintre cele mai puternice organizații nonguvernamentale din lume. Potrivit studiului, cei chestionați (10.500 de persoane din 30 de țări care cuprind aproximativ 76% din populația globală) consideră că activitățile umane sunt cauza încălzirii globale, chiar dacă în unele regiuni s-a observat un scepticism ridicat în privința cercetărilor științifice asupra subiectului. Rezultatele sondajului au fost menționate în cadul celei de a 50-a ediții a întâlnirii tradiționale a World Economic Forum, ce a avut loc la Davos, Elveția, între 21 și 24 ianuarie 2020. România se află printre cele 30 de țări incluse în studiu, respectiv una dintre cele trei țări din zona CEE, pe lângă Polonia și Ucraina, sondajul oferind o perspectivă concretă asupra opiniei românilor referitor la acest subiect. România este a doua țară europeană din clasament cu un procentaj atât de ridicat, după Italia, cu 61%. În topul țărilor cu cel mai ridicat grad de încredere se numără India (86%), Bangladesh (78%) și Pakistan (70%), iar la capătul opus, cu cele mai scăzute procente în acest sens, se situează Rusia (23%), Japonia (25%), Ucraina (33%). De asemenea, conform aceluiași sondaj, peste 42% dintre români consideră că protejarea mediului ar trebui să fie o prioritate, chiar dacă încetinește creșterea economică, iar 50% afirmă că urmăresc îndeaproape știrile și sunt la curent cu agenda publică. „Concluziile sondajului de opinie de la World Economic Forum sunt teme care ar trebui să ne preocupe și să ne ghideze în toate acțiunile desfășurate, fie că ne referim la persoane fizice sau companii. SAP mizează atât la nivel local, cât și global pe aceste direcții, iar utilizarea tehnologiilor noastre în realizarea acestui studiu responsabilizează”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România. Rezultatele studiului World Economic Forum consolidează nevoia urgentă a unei abordări colective din partea companiilor, a guvernului și societății civile pentru implementarea urgentă a unor politici și strategii de rezolvare a provocărilor societății și de mediu, la nivel global. Astfel, sunt aduse în discuție subiecte precum recalificarea populației pentru job-urile viitorului, asumarea strategiilor de protejare a mediului și crearea unui sistem educațional puternic în acest sens. (E.M.)