Funcţia de preşedinte al Senatului, deţinută până luni de Teodor Meleşcanu, a fost vacantată.
„Am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi nu a fost încă publicată decizia CCR şi motivarea acesteia. Am considerat că la începerea unei noi sesiuni ar trebui să evităm dezbateri politice sau personale pe temea preşedinţiei, pentru a ne putea concentra asupra activităţilor Senatului într-o perioadă relativ complicată. Nu am ce să îmi reproşez, pentru că am fost ales în această funcţie la care am candidat potrivit prevederilor constituţionale şi ale Regulamentului din partea grupului PSD şi am obţinut majoritatea de voturi conform Regulamentului Senatului”, a susţinut Meleşcanu la tribuna Camerei superioare.
El a subliniat că „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial şi de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.
„Din punctul meu de vedere, orice atac inconştient sau presiuni la adresa deciziilor Curţii Constituţionale, indiferent cine le-ar face, afectează grav supremaţia Constituţiei, al cărei garant este chiar CCR. Nu sunt un om care aleargă după funcţii şi vă asigur că voi face tot ceea ce îmi este posibil în calitate de senator pentru a contribui constructiv la lucrările noastre care sunt dedicate adoptării legilor pe care le aşteaptă cetăţenii acestei ţări. (…) Sunt convins că vom putea colabora cu toţi şi pe viitor”, a adăugat Meleşcanu.
Ulterior demisiei, senatorul Titus Corlăţean, care a preluat conducerea lucrărilor plenului de luni în calitate de vicepreşedinte, a supus votului hotărârea de vacantare a funcţiei de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.
Proiectul de hotărâre pentru vacantarea funcţiei de preşedinte al Senatului a fost votată în unanimitate (115 voturi).
Demisia lui Meleşcanu vine după ce, pe 22 ianuarie, Curtea Constituţională a stabilit că este neconstituţională alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al Senatului. AGERPRES