Novak Djokovic a câştigat pentru a opta oară în carieră Australian Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat pentru a opta oară turneul de la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat pentru a opta oară turneul de la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Novak Djokovic a urcat de pe locul 2 pe locul I ATP, cu 9.720 de puncte, după ce a câştigat, duminică, pentru a opta oară Australian Open. Pe locul al doilea a coborât spaniolul Rafael Nadal, cu 9.395 de puncte, iar elveţianul Roger Federer se menţine pe locul 3, cu 7.130 de puncte. Nadal îi luase locul lui Djokovic în fruntea ATP, la 4 noiembrie. Djokovic începe, luni, săptămână cu numărul 276 în calitate de lider ATP. El poate depăşi recordul lui Federer, de 310 săptămâni numărul 1 mondial, la 5 octombrie, dacă se menţine până atunci pe locul I. Pe locul 2 în clasamentul tenismenilor cu cele mai multe săptămâni lider ATP se află americanul Pete Samps, 286. Dintre jucătorii în activitate, Nadal a fost 209 săptămâni numărul 1. Djokovic a urcat pentru prima dată pe locul 1, la 4 iulie 2011, când avea 24 de ani, şi s-a menţinut 53 de săptămâni. El a mai fost pe această poziţie în perioadele 5 noiembrie 2012 – 6 octombrie 2013 (48 de săpămâni), 7 iulie 2014 – 6 noiembrie 2016 (122 de săptămâni) şi 5 noiembrie 2018 – 3 noiembrie 2019 (52). (sursa: www.news.ro)