MEC a lansat în consultare publică Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar

Play

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat marţi în consultare publică Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, principalele noutăţi incluse în proiectul de metodologie referindu-se la constituirea formaţiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum şi soluţionarea situaţiilor excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC, constituirea formaţiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unităţii de învăţământ şi aprobate de Consiliul de administraţie, procedură care să asigure transparenţă, echitate, nondiscriminare şi incluziune.

De asemenea, situaţiile excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate şi soluţionate de Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti, în baza unor proceduri proprii.

Propunerile, observaţiile şi sugestiile pe marginea proiectului de metodologie propus de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie 2020. AGERPRES