Pacienţii vindecaţi sunt încă în pericol de reinfectare cu noul coronavirus

Play

Pacienţii vindecaţi sunt încă în pericol de reinfectare cu noul coronavirus (2019-nCoV) şi ar trebui să ia măsuri suplimentare de protecţie, a atras atenţia vineri un specialist chinez în boli respiratorii, citat de Xinhua.

”De obicei, după o infecţie cu virus sunt produşi anumiţi anticorpi, ceea ce va avea un efect protector asupra organismului uman. Cu toate acestea, este posibil ca unii anticorpi să nu dureze atât de mult”, a declarat Zhan Qingyuan, medic la Spitalul de Prietenie China-Japonia, în cadrul unei conferinţe de presă zilnică susţinută de Comisia Naţională de Sănătate (NHC).

Până joi seară, 171 de persoane din China au fost externate după recuperare, potrivit NHC.

Zhan a solicitat pacienţilor care s-au recuperat să ia măsuri suplimentare pentru întărirea sistemului imunitar, sugerându-le să înceapă un program de exerciţii fizice uşoare, efectuate acasă. ”De asemenea, ar trebui să acordăm atenţie consilierii psihologice şi recuperării, deoarece unii pacienţi pot suferi de depresie după boală. Dacă este necesar, sugerăm vizitarea unor clinici psihologice”, a adăugat Zhan.AGERPRES