Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost amânată

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor în cadrul căreia trebuia să se stabilească calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de PSD şi care era programată marţi, la ora 12,00, a fost amânată.

Potrivit unor surse social-democrate, decizia aparţine reprezentanţilor PSD care au refuzat să participe la şedinţă deoarece au primit informaţii că în reuniunea de Guvern se va adopta o ordonanţă de urgenţă pe tema alegerii primarilor în două tururi.

Reprezentanţii PSD aşteaptă finalul şedinţei de Guvern pentru a decide ce vor face în continuare, au precizat sursele citate.

Moţiunea de cenzură „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari PSD şi UDMR, a fost prezentată luni în plenul Parlamentului. Moţiunea social-democraţilor vine după ce, săptămâna trecută, Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. AGERPRES