Finanţarea instituţională a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) în acest an va fi mai amre cu 11% faţă de 2019, ajungând la peste 182 de milioane de lei. Față de anul 2016, creșterea este una semnificativă din punct de vedere procentual, de circa 80%, bugetul universității practic cunoscând o dublare în ultimii patru ani. Potrivit conducerii UTI, diferența se datorează creșterii numărului de studenți, a numărului de doctoranzi, cât și a valorii grantului doctoral, care a crescut de la 25.300 de lei în 2019, la 29.000 de lei în 2020. Un alt element important de luat în considerare este compensarea parțială a creșterilor salariale ale cadrelor didactice de la data de 1 ianuarie. „Este adevărat că Ministerul Educației a ținut cont și de creșterile salariale preconizate în acest an, așa cum a procedat și în anii trecuți. Însă, în cazul nostru, sumele considerate pentru creșterile salariale au compensat doar parțial aceste creșteri, deoarece, de la aplicarea legii 153, majoritatea cadrelor didactice din universitate au atins pragul de salarizare stabilit pentru 2022. În plus, din 2017, în finanțarea instituțională este inclusă și o componentă care rezultă în urma analizării indicatorilor de calitate, finanțarea suplimentară de excelență. În fiecare an, universitatea a primit o sumă consistentă asociată acestor indicatori, fiind pe locul 5 sau 6 la nivel național”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul UTI. Pentru anul în curs mai sunt prevăzute în bugetul universității sumele de 12,2 milioane de lei, ca subvenție pentru cămine și cantină, și 1,5 milioane de lei pentru cheltuieli de capital. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” va primi pentru voucherele de vacanță aceeași valoare de anul trecut, 2,1 milioane de lei, în timp ce suma alocată pentru indemnizația de hrană a crescut cu aproximativ 3,5%, la circa 4,8 milioane de lei. „Finanțarea preliminară din 2020 nu ia în calcul finanțarea alocată prin intermediul proiectelor FDI, pentru dezvoltarea instituțională. Aceasta deoarece competiția de proiecte FDI abia a fost lansată, iar sumele finale vor fi cunoscute în circa două luni. Însă, ca și în cei trei ani anteriori ai competiției în care UTI a fost an de an pe locul doi la nivel național, sper ca și în acest an să câștigăm o finanțare importantă. Oricum, ne dorim ca și în 2020 reglarea finanțării din toamna acestui an să fie pozitivă pentru noi”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. (E.M.)