Breaking News

UDMR se va adresa Avocatului Poporului pentru a-i cere să atace la CCR ordonanţa de urgenţă referitoare la modificarea sistemului electoral

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat luni că ia în calcul să se adreseze Avocatului Poporului pentru a-i cere să atace la CCR ordonanţa de urgenţă referitoare la modificarea sistemului electoral.

„Astăzi am avut la ora 9,00 o întâlnire la Guvern cu domnul prim-ministru desemnat. Eu am încercat să-l conving să nu mai trimită OUG la Cameră, la Parlament, acea ordonanţă care schimbă sistemul electoral în mod mascat. Şi am propus să încercăm să iniţiem un proiect de lege împreună cu toţi cei care credem că anticipatele sunt bine-venite, că pot fi organizate, un proiect de lege în care reducem termenul de 90 de zile şi mai reglementăm şi celelalte chestiuni, inclusiv pentru diaspora, dar nu cred că am reuşit să-l conving pe premier. Va trimite OUG la Parlament, la un moment dat, nu ştim când şi (…) va fi publicată în Monitorul Oficial”, a spus liderul UDMR la Parlament.

El a detaliat „o situaţie cu care nu poate fi de acord”.

„Deja am intrat în procedura de 60 de zile, conform Constituţiei, după desemnarea primului-ministru, încă nu ştim conţinutul OUG, în acest moment avem un cadru legislativ stabilit prin legea în vigoare. Vom schimba sau va schimba Guvernul regulile jocului, după ce am intrat pe procedură, ceea ce este inacceptabil să schimbi regulile jocului după ce ai început procedura de dizolvare a Parlamentului, pe de o parte. Pe de altă parte, schimbă OUG sistemul nostru electoral, fiindcă sistemul nostru electoral este gândit pentru parlamentare şi construit pe liste judeţene, circumscripţia electorală este judeţul, numărul de mandate este stabilit în funcţie de locuitorii din acel judeţ şi de aceea poţi să votezi în interiorul judeţului, în interiorul circumscripţiei oriunde, dacă locuieşti în circumscripţia respectivă. Dar dacă tu spui că fiecare votează unde doreşte, unde se trezeşte duminică dimineaţa, oriunde în ţară, schimbi în mod mascat acest sistem. Nici măcar nu este un sistem gândit, este o prostie, fiindcă un sistem gândit ar însemna că ai şi o listă naţională, ai şi o listă judeţeană, o parte din mandate sunt distribuite pe listele judeţene, o parte din mandate merg pe lista naţională”, a explicat Kelemen Hunor.

El a anunţat că ia în calcul sesizarea Avocatului Poporului dacă OUG referitoare la schimbarea sistemului electoral va fi publicată în Monitorul Oficial.

„O astfel de schimbare de sistem, fără dezbatere, fără logica necesară pentru a construi un sistem, nu se poate accepta. Rămâne de văzut dacă în Parlament se poate modifica OUG, fiindcă asta era propunerea primului-ministru să modificăm în Parlament la Senat şi după aceea la Camera Deputaţilor. Nu cred că se poate ajunge foarte uşor la modificarea consistentă şi corectă, dar sigur rămâne de văzut ce se va întâmpla. Pe de altă parte, mă voi adresa instituţiei Avocatului Poporului cerând, dacă va apărea această OUG în Monitorul Oficial, să sesizeze CCR. Vom vedea ce va face doamna Weber”, a menţionat el.

Potrivit acestuia, ”nu poţi să schimbi regulile jocului brusc când eşti în procedură”.

„Cred că nu ar trebui să votăm acest Guvern, nici să respingem, nici să votăm până când nu vedem dacă se poate modifica OUG în Parlament, fiindcă oricum e de aşteptat. Dacă se poate modifica OUG în sensul de a elimina tot ce este neconstituţional, atunci sigur se poate trece la vot. Dacă nu, atunci trebuie să vedem cum ne vom comporta. Nu e vorba de tergiversare, trebuie o discuţie cu toţi liderii, trebuie o discuţie cu fiecare şi cu toţii la masă, să vedem dacă se poate ajunge la o astfel de situaţie. Altfel ne vom trezi că la un moment dat acest Guvern sau următorul Guvern va fi votat, va fi învestit, nu vor fi anticipate. Nu poţi să schimbi sistemul electoral, să schimbi regulile jocului brusc când eşti în procedură. Este o chestiune paradoxală – cei care propun Guvernul nu votează Guvernul – e o absurditate totală, şi cei care sunt în opoziţie vor vota Guvernul. Două absurdităţi, două chestiuni care se bat cap în cap, dar până la urmă tot acolo vom ajunge, indiferent ce spunem”, a adăugat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a subliniat că doreşte anticipate, „dar nu poate accepta o astfel de ordonanţă de urgenţă fără să existe o dezbatere şi o corectare a acelor puncte care nu sunt constituţionale”.

„Nu susţinem nici PSD, nici PNL, susţinem constituţionalitatea”, a conchis el. AGERPRES