MAI PUȚIN RĂU DECÂT NE-A FOST

Aroganța face casă bună cu prostia și neștiința, mai ales când vorbim despre activitatea grosieră a guvernului Orban. Consiliul Economic și Social s-a dovedit a fi nuca tare care i-a sfărâmat incisivii Guvernului Orban care ar fi dorit ”pe repede înainte” să încalce legea, solicitându-se avizarea celor 25 de ordonanţe de urgență, cu care premierul Ludovic Orban s-a gândit să-și încheie guvernarea celor trei luni de impertinenţa și de aroganță.

Klaus Werner Iohannis, artizanul actualei nemernicii (oferită lui Ludovic Orban să se joace cu nasul pe sus), pune și el gaz pe foc, amenințând PSD cu aceeași Curte Constituțională a României.

Asistăm la o denaturare profundă a importanței instituției care are în competența sa grija față de Constituția României, ajungând de toată batjocura, la cele mai înalte curți ale statului de drept. Din nou românii se confruntă cu această disoluție a autorităților statului, astfel încât responsabilitatea s-a diluat la maxim, ajungându-se în parametri micimii, a celor care nu mai sunt în stare să-și evalueze importanța, pe care o acordă conducătorului, ales dintre aleși.

Se joacă totul pe cât s-a adunat pe masa, fără rezerve ascunse. Totul este pus la înaintare, totul este transformat în potul cel mare. Nimic nu mai este ascuns, nimic nu mai este reținut. Cărțile sunt împărțite și se încearcă filaria lor, pentru a mării starea de tensiune, pentru a încerca talentele ce pot pune în joc cacialmaua. Se joacă, fără doar și poate, la cacialma. Va fi un trișor, care se ascunde printre noi, fără ca să ne dăm seama , încă, cine este acela. Un trișor care se așteaptă să câștige totul, căci o astfel de ambiție este permisă, este productivă, este la vedere, chiar dacă tot la vedere este interzisă. Dar ce mai contează când totul se face în limita celui care decide, a celui care are grijă să fie mai impertinent decât impertinența de manual? Orice altă definiție îi ține isonul. Îi face pe plac. Îi cântă în strună, atâta timp cât vorbim în termenii adevăratei stări de bine, în spatele căreia se vociferează, fără ca ea să aibă putința de a se desfăta în laptele și mierea seducătoare, păstrate pe buzele românilor sub formă de tentație, de fruct oprit.

Suntem părăsiți de orice veste bună, chiar dacă toți din jurul nostru ”ne vor binele”, își dau viața (de noapte) pentru a ne face din nou robii votului, aduse la noi în casă înainte de termen, acum când se spune că liberalii, de exemplu, ”sunt pe cai mari”. Și totuşi, în realitatea crudă și nedreaptă alegerile anticipate nu mai au aceeași culoare festivă atâta timp cât nu Ludovic Orban se chinuie astăzi nu să treacă guvernul prin Parlament, cât mai ales să nu treacă de votul Parlamentului, să cadă la vot, să se ceară afară. Să fie scuipat și aruncat la lada e gunoi a timpului prezent. O astfel de nebunie tinde să  năucească cetățeanul dezinteresat de astfel de ”fente la dreapta și depășiri pe stânga”. Pe masa guvernului încă se mai zbat în agonie dublarea  alocațiilor pentru copii și majorările punctului de pensie cu 40% stabilite prin lege în luna septembrie.

Ludovic Orban este condamnat să cânte cu batista pusă pe țambal, să nu care cumva să tulbure răbdarea unui electorat și așa amorțit de atâtea mișcări nefirești și contorsionate pe scena politică a țării. Este conștient că dacă acest electorat, ținut încă cu botnița pe gură, va scăpa la strigăt prin deșteptare, atunci toată strategia alegerilor anticipate se va întoarce împotrivă, procentul de basm câștigător astăzi pentru PNL, de 47%, poate fi asumat de PSD și de aliații săi, așa cum a mai făcut-o o dată pe timpul lui Dacian Cioloș ca prim ministru.

Cum reacționează astăzi Ludovic Orban, când tărășenia sa cu ”cine este generalul?” se strecoară în stradă pe sub ușa Palatului Victoria?

Alocațiile pentru copii nu vor fi dublate pentru că  nu există bani la buget pentru această majorare.

„Alocațiile pentru copii au fost mărite în baza unui legi a PNL, în funcție de rata inflației. Pentru majorarea alocațiilor, impactul bugetar este de peste șase miliarde de euro. Nu avem bani ăștia. Am intrat în procedură de deficit excesiv. Deși avem în luna ianuarie un plus de colectare de 300 de milioane, trebuie să-l vedem consolidat, să vedem care e evoluția economică, prognozele de creștere. Înainte de rectificarea bugetara, MF trebuie să prezintă un raport privind creșterea. Ce pot să garantez e că suntem responsabili”, a declarat Ludovic Orban, Un final de declarație copleșitor, grotesc și în același timp umilitor. Ludovic Orban se consider a fi responsabil în toată mascarada aceasta pe care a regizat-o împreună cu Klaus Werner Iohannis, aruncând pur și simplu în aer România, doar pentru a-și satisface orgoliile lor nemăsurate. În ceea ce privește majorarea punctului de pensie spune sec și fără nici un altfel de comentariu „Vom crește pensiile cu siguranță!”, fără a preciza procentul.

„Vom crește pensiile. Nu vă pot spune acum 100% ce va fi. Să vedem bugetul de la CAS și CASS. Trebuie să facem prognozele și în funcție de creșterea economică din următorii trei ani, vom vedea. Dar, cu siguranță, vor fi mărite”, a precizat Orban.

„Nu există în momentul de față niciun risc legat de plata pensiilor și salariilor. Noi am prevăzut în buget sumele pentru creșterea pensiilor, dar urmărim cu mare atenție evoluția încasărilor. Vom crește pensiile cu siguranță, nu există niciun dubiu, în conformitate cu legea în vigoare.Premierul a vorbit și despre procedura de deficit excesiv în care va intra în perioada următoare.

„România nu are nimic de suferit, atâta timp cât prezintă planul de reducere a cheltuielilor. Dacă sunt cheltuieli mai mari decât veniturile, nu ai altă soluție decât să te împrumuți. Nu noi am generat cheltuielile. Ceea ce am făcut noi a fost să reducem cheltuieli. Dacă Ministerul de Finanțe nu se împrumută, nu poate să plătească contractele, salariile, pensiile”, a declarat Orban.

Creșterea pensiilor era prevăzută de Guvernul PSD pentru 1 septembrie 2020. Fostul ministru social-democrat al Muncii anunța anul trecut că valoarea punctului de pensie va creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor.De asemenea, tot de la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionărilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Pensia medie în România era, la sfârșitul lunii iulie 2019, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat la sfârșitul lunii ianuarie că banii necesari pentru creşterea pensiilor cu 40% sunt incluşi în bugetul pe anul acesta, „legislaţia este respectată”, iar o modificare a actului normativ ar fi posibilă numai dacă ar exista riscul ca România să intre în recesiune,

Acestea sunt punctele sensibile pe care românii sunt invitați să alerge, pe acest câmp minat care a ajuns să fie speranța de a merge dacă nu înspre mai bine, atunci cel puțin să ne fie mai puțin rău decât ne-a fost ieri.

ADI CRISTI