Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a anunţat că s-a autosesizat în cazul copilului care a murit după o anestezie la o clinică stomatologică din Piteşti, fiind iniţiată procedura disciplinară împotriva membrilor corpului profesional implicaţi în incident.
CMSR subliniază că răspunderea disciplinară a medicului stomatolog nu exclude nici răspunderea civilă, penală, administrativă sau materială a acestuia.
„Facem precizarea că, potrivit prevederilor legale, în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, poate fi angajată exclusiv răspunderea disciplinară a membrilor săi, medicul stomatolog răspunzând disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei de medic stomatolog, a Codului deontologic al medicului stomatolog, a regulilor de bună practică profesională, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMSR, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului.
CMSR menţionează că în activitatea comisiilor de disciplină nu intră analiza cazurilor de malpraxis şi că, pentru acestea, competenţa „atribuită legal” revenind fie Comisiei de Monitorizare şi Competenţă profesională pentru Cazurile de Malpraxis, care funcţionează în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, fie instanţei de judecată.
„În numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România transmitem sincere condoleanţe familiei micului pacient care şi-a pierdut viaţa în acest tragic incident”, afirmă reprezentanţii Colegiului.
Copilul, în vârstă de 4 ani, a decedat miercuri la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul a intrat în comă după o anestezie. Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.
Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizarea sanitară de funcţionare.
De asemenea, inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti.
În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES