Scena politică a țării, iată (din nou această scenă) este înghesuită în tot felul de reacții bolovănoase despre guvernare și respirație artificială, gură la gură, pentru salvarea țării de la haos și dezechilibre aiuritoare, purtate de politicienii iresponsabili din fruntea țării. Este de noaptea minții să vezi cum țara nu mai are nimic cu zbaterea politică a clasei conducătoare, din care un cicisbeu de dimensiunea și superficialitatea lui Ludovic Orban ajunge să se îmbățoșeze în fruntea Guvernului, cum doar Liviu Dragnea a mai făcut-o, este adevărat ,nu în direct, ci prin interpuși. De această dată spune-i prostului că nu e fudul și vei vedea cum acesta nu-i prost destul. Nimic din jurul nostru nu seamănă cu ceva coerent, ”comestibil”, ușor de îngurgitat, cu acel ceva care vine în sprijinul voinței numită în text unanimă, dar care, pe fond, este doar o palidă și aproape inexistentă realitate, urcată în spatele gârbovit al iluziei de a fi la dispoziția cetățeanului. Și, uite așa, se află de ce pleacă românii din țară, cum se duc ei încotro văd cu ochii, încercând să scape de toți acești marțafoi, care se îmburică în trupul politicianului important, de semnătura căruia depinde mutarea munților, a văilor, a apelor, fără însă să însemne salvarea cetăţeanului de rând de la agonie. Plecatul din țară rămâne nu doar singura formă de supravieţuire, cât mai ales este singura șansă a individului de a simți pe propria-i piele ce înseamnă să trăiești. Nu bine, nu rău, nici foarte bine, nici foarte rău. Să simți că ziua se scurge dinspre dimineață înspre seară. Că cel care se scoală din pat ești chiar tu și nu cel care te-a alungat din patul tău pur și simplu pentru că așa a vrut el sau așa i-a dictat o anume hachiță, străină de tot ceea ce este lucid, dar care te-a scos din timp, te-a plasat într-un trecut inaccesibil, greu de reprodus, greu de adus în actualitate.
Îndepărtarea de țara ta prin fugă nu este altceva decât o prăbușire de zid, o aruncare voită în prăpastia necunoscutului, pe fundul căreia te întâlnești din auzite cu spălătorul de vase, cu munca murdară pe care ceilalți o refuză, oferindu-ți ție această mană cerească de a câștiga un ban cinstit, fără ca să fii responsabil de ceea ce fac politicienii în acea țară în care ai ajuns. Pe ei nici nu-I cunoști, ei nici nu se interesează de tine, ești doar un procent conglomerate deemiganți ajunși să-și recupereze viața în țara lor. De regulă aceștia sunt cei care fug de un regim opresiv, de o țară în care democrația încă nu a intrat pe făgașul normal, provocând victime colaterale mai multe decât are țara respective o populație activă.
Vorbim astfel despre libertatea de a fi liber. Despre libertatea de a înțelege care este locul tău într-o societate în care roțile dințate se învârt fiecare în legea lor, protejând legile în esență, fără a te lăsa să bălăngăne în brațele unora sau în mâinile altora.
Românii fac parte din acele popoare tinere, dornice să muncească, să fie respectate pentru ca, la rândul lor, să respecte. Un român care a avut curajul să iasă din comoditatea spațiului autohton și să se arunce în hăul unui confort văzut doar la televizor, doar în filme, doar în vorbele povestitorilor. Chiar dacă toate mesajele pe care le primim de la cei plecați în afară sunt tentante, demne de a fi luate în seamă și de urmat, dar de fiecare data mai rămâne o undă de întrebare, care provoacă instabilitate și, nu în ultimul rând, teama nereușitei, eșecului printre străini, în spații greu de reperat și mai ales în culturi greu de înțeles și uneori chiar greu de asimilat
Dincolo de granițele țării povestea de succes se judecă de la caz la caz, fără a avea pretenția că toate aceste reușite dau o rețetă sigură, imbatabilă. Doar 0,1% dintre ”aventurieri” și-au găsit visul și forța necesară pe a-l împlini. Dacă acești 4000 de români înseamnă mult sau puțin rămâne o întrebare al cărui răspuns nu se înghesuie a fi cunoscut, pentru că, pur și simplu nu este căutat de nimeni. Puțin le pasă lor de ceea ce vrei să faci tu sau de ceea ce ai făcut tu. Astfel putem fi siguri că va dispare și mitul capei vecinului, eliberându-ne energiile doar înspre noi înșine, acolo unde vom reuși să ne învățăm viseLe să ne reprezinte.
ADI CRISTI