POEMELE DE SÂMBĂTĂ

IEȘIREA DIN IAD (II)

4.

Mai bine să aud

ce-mi spune poemul

singurul care conjugă eternul

care știe mai mult

decât viața le știe

el nefiind ființă,

fiind doar ceea ce scrie

Poemul la rându-i pare întrebător

sunt mult prea multe focuri

picior peste picior

și mult prea multe coarne

cu cozile în aer

cu mutre deșănțate pe postere și flyer

poemul se întoarce

în pixul care-l scrie

e speriat,

refuză astfel să mai învie

în sensul de a fi

scris, strigat sau memorat

păstrat în sinea lui

ca-ntr-un mormânt blindat

 

5.

Afară sau mai jos de roșul drum e iadul

moartea din fiecare ce-n viață sare gardul

dispare ca și cum ochii dispar și ei

auzul și mirosul și răgetul din lei

Moartea nu are legi sau una-i pentru toți

genii, tâmpiți, nebuni, timizi, cinstiți sau hoți

moartea te pune jos, pe veci, atunci când vrea

și nu poți face multe să scapi, să nu te ia

De moarte nu vorbim că ni se pare-atunci

că stă în urma noastră, pândind să ne dea brânci

și, totuși, moartea nu e răul cel mai mare

cum poate fi nemoartea, uitații în picioare

Ca o lămâie stoarsă, bleagă și scofâlcită

imaginându-ți trupul – ce-ar fi pentru-o iubită

moartea e partea noastră de spaimă ne-nțeleasă

povestea vede-n ea o babă cu o coasă

Mai sunt unii ce cred că moartea e mireasă

iar mortul e alesul din viață ca să iasă

sau alții care-ncearcă din ea să fac-un nume

cred că din moarte poți s-ajungi în altă lume

Moartea e rece, neagră, un lucru de purtat

un cimitir tăcut, dar neîngândurat

moartea mai poate fi noua dimensiune

în care viața nu-i decât o ficțiune

ADI CRISTI

6.

În Sheol se află mormântul morții lumii

pântecul din care ieșiră feții mumii

mai jos de-nchipuire sunt dracii lui Satan

și sufletele arse vândute pe un ban

Păcate, păcătoși, proscriși sau criminali

sunt înhămați la țipăt ca cei mai duri hamali

să sufere în chinuri sortite veșniciei

când demonii le bagă în ochi câte-o făclie

iar trupurile lor – un dar putreziciunii

sunt sfârtecate toate pe colțurile lumii

apoi lângă cazanul cu smoală pregătit

stau dracii să asiste la principalul rit

Aici un păcătos spălat de-a lui păcate

căindu-se de ele pentru a-i fi iertate

poate spera la șansa de-a nu mai fi certat

și scos din Gey Hinom – să fie transferat

În Rai. O altă lume pe care n-o numim

acum când din pucioasă și foc ne mai hrănim