Președintele țării a avut o întrevedere cu directorul executiv al Comitetului de Est al Economiei Germane

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut sâmbătă în Germania o întrevedere cu Michael Harms, directorul executiv al Comitetului de Est al Economiei Germane, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul dialogului, șeful statului a subliniat rolul semnificativ al Germaniei ca unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova și unul dintre cei mai activi investitori în economia țării noastre.

Totodată, Igor Dodon a menționat că în perioada ianuarie – septembrie 2019, volumul de mărfuri moldovenești exportate în Germania a crescut cu 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deși importurile din această țară continuă să depășească exporturile noastre.

Președintele țării a salutat faptul că în Moldova funcționează cca 430 de întreprinderi cu capital german, iar volumul de investiții depășește 770 de milioane de lei.

De asemenea, oficialii au discutat despre vizita la Chișinău în luna martie curent a reprezentanților a 16 companii germane mari, pentru a participa la un forum economic. Igor Dodon a remarcat că la acest eveniment va participa și conducerea de vârf a Republicii Moldova. Interlocutorii au fost unanimi în opinia potrivit căreia această întrunire va impulsiona cooperarea bilaterală.

Șeful statului i-a comunicat interlocutorului german despre proiectele investiționale strategice anunțate de către conducerea Moldovei în domeniul transporturilor, energeticii, logisticii, tehnologiilor informaționale și în alte direcții prioritare. Igor Dodon a îndemnat comunitatea de afaceri din Germania să investească în aceste și alte proiecte.