Lungmetrajul documentar ”Ieşirea trenurilor din gară”, despre Pogromul de la Iaşi, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Lungmetrajul documentar ”Ieşirea trenurilor din gară”, despre Pogromul de la Iaşi din iunie 1941, regizat de Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflâncă, va avea premiera mondială pe 26 februarie în cadrul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Documentarul este selectat în secţiunea competiţională Forum.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, premiera va avea loc la CinemaxX 4, de la ora locală 19,00. De asemenea, pe 27 februarie va fi proiectat la Delphi Filmpalast, de la ora 15,00, pe 29 februarie va rula la Cubix 5, de la ora 10,00, iar pe 1 martie la CinemaxX 6, de la ora 18,30.

„Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite, se arată în comunicat.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

„Ieşirea trenurilor din gară” este o producţie microFILM şi nomada.solo şi va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.

Radu Jude va participa în cadrul Berlinale Forum şi cu lungmetrajul „Tipografic Majuscul”, dar şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a realizat o serie de scurtmetraje, între care „Lampa cu căciulă” (câştigător a peste 50 de premii la festivaluri internaţionale) şi „Alexandra” (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen). Lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” (2009) – a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2011, el a regizat şi produs mediumetrajul independent „Film pentru prieteni”, care a fost urmat de lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră” (2012), prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.

Adrian Cioflâncă este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” şi membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dar şi cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. AGERPRES