La Parlament a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea conducerii țării, precum și a liderilor PSRM și PDM

La Parlament a avut loc luni o întâlnire de lucru la care au participat șeful statului, președintele Legislativului, prim-ministrul, precum și conducerile PSRM și PDM, la nivel de președinți și vicepreședinți, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Principalele teme discutate au fost legate de activitatea parlamentară și guvernamentală în perioada următoare, inclusiv în ceea ce privește lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu și lung, care vizează îmbunătățirea continuă a vieții cetățenilor. La întâlnirea de lucru s-au discutat și principalele probleme ridicate de cetățeni în vizitele întreprinse în teritoriu de reprezentanții Președinției, Guvernului, Parlamentului.

Președintele țării, Igor Dodon, a menționat importanța acestei conlucrări, fără precedent în ultimii ani, între cele trei instituții ale statului, salutând faptul că reprezentanții acestor instituții pot sta în sfârșit la aceeași masă de lucru și pot avea o agendă comună bazată pe prioritățile moldovenilor. Șeful statului a făcut o trecere în revistă a inițiativelor sociale deja lansate și a cerut Guvernului să urgenteze implementarea lor, astfel încât cetățenii să se poată bucura încă din acest an de noi drumuri bune, de iluminarea localităților, dar și de alte proiecte aflate în derulare.

Prim-ministrul Ion Chicu a prezentat o situație privind principalele direcții spre care Guvernul își orientează activitatea, aceasta vizează situația social-economică, în mod special îmbunătățirea infrastructurii rutiere, iluminarea satelor, creșterea siguranței cetățenilor, sporirea numărului de locuri de muncă, creșterea veniturilor la bugetul de stat, reformarea și modernizarea instituțiilor, dar și multe proiecte ce țin de îmbunătățirea vieții cetățenilor, inclusiv prin creșterea treptată a veniturilor.

Liderii PSRM și PDM au avut un schimb de opinii cu prim-ministrul în ceea ce privește agenda comună de lucru a Parlamentului și Guvernului, dar au cerut și o cât mai bună adaptare a agendei guvernamentale la angajamentele pe care cele două partide și le-au asumat în fața cetățenilor. Sprijinul PDM și PSRM pentru actualul Executiv este bazat pe platformă socială în care au fost unite principalele priorități ale cetățenilor, nu pe una politică, astfel că se așteptă ca Guvernul să acționeze în continuare anume pentru rezolvarea problemelor prioritare ale cetățenilor. Conducerile celor două partide au prezentat în acest sens așteptările pe care le au de la echipa guvernamentală și au convenit cu prim-ministrul ca periodic să fie făcută o evaluare a modului în care se acționează pe cele mai importante domenii de activitate.

Fracțiunea PDM a propus realizarea în comun de către Guvern și Parlament a unui plan de dezvoltare a țării pe următorii ani, care să conțină măsuri concrete pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor. Părțile au convenit asupra mai multor măsuri care să contribuie în viitor la o și mai eficientă conlucrare instituțională, inclusiv printr-o comunicare mai activă, astfel încât Parlamentul și Guvernul să poată veni cu acțiuni ce țin de o dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

Președintele PDM Pavel Filip a insistat ca platforma socială pe care funcționează în acest moment Guvernul și majoritatea parlamentară să rămână una exclusiv bazată pe soluționarea problemelor cetățenilor, departe de orice false dezbateri geopolitice, să urmeze o direcție de dezvoltare europeană, inclusiv în ceea ce privește fortificarea statului de drept și eradicarea corupției, urmărind obiectivul de modernizare și integrare europeană a Republicii Moldova.