Ministrul Muncii: Alocațiile copiilor se mai joacă și la păcănele …

Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii spune că alocațiile sunt utilizate de părinți pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare copiilor, iar pentru această situație propune ca soluție voucherele.

Redăm ce a scris ministrul, pe pagina de facebook:

„Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele.
În Constituția României este garantat dreptul copilului de a primi alocație dar este la latitudinea autorităților să găsească cele mai bune soluții pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului.

Da, am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală.

În alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc.

Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun”.

AMPress