Preşedintele rus Vladimir Putin a fost luat la întrebări miercuri în legătură cu salariul

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost luat la întrebări miercuri în legătură cu salariul său de o locuitoare din Sankt Petersburg, oraşul său natal, într-un moment în care Rusia încearcă să-şi revigoreze economia anemică, relatează AFP.

O femeie care afirmă că suferă de un handicap şi are un edem cerebral l-a interpelat pe liderul de la Kremlin la finalul unei ceremonii comemorative în fosta capitală imperială rusă şi l-a întrebat, dacă este posibil, după părerea lui, să trăieşti în Rusia dintr-un venit lunar de 10.800 de ruble (în jur de 157 de euro).

„Cred că este foarte dificil”, a afirmat Putin, al cărui salariu lunar depăşeşte 770.000 de ruble (11.215 euro), potrivit informaţiilor oficiale.

Venitul minim vital, respectiv suma considerată indispensabilă de autorităţi, este în prezent de circa 11.300 de ruble (164 de euro) pentru Sankt Petersburg.


Foto: (c) ALEXEI DRUZHININ SPUTNIK KRE POOL / EPA


„Salariul dvs. atinge probabil 800.000 de ruble”, a spus femeia, întrebându-l pe preşedinte despre nivelul chiriilor, cumpărăturile zilnice sau preţuri, insinuând practic că şeful statului este străin de problemele cu care se confruntă persoanele defavorizate.

„Preşedintele nu are salariul cel mai mare din ţară”, a replicat Putin, înainte de a reaminti că pe viitor urmează să fie aplicate o serie de măsuri care vizează creşterea alocaţiilor sociale şi ameliorarea nivelului de viaţă al ruşilor.

„Statul face tot ce este în măsură să facă”, a dat asigurări preşedintele rus.

Vladimir Putin a surprins în ianuarie propunând o reformă constituţională care a fost însoţită de demisia guvernului şi de desemnarea unui nou prim-ministru, Mihail Mişustin.

Ultimul s-a angajat, la momentul nominalizării, ca ruşii să beneficieze de „schimbări reale în mai bine” şi asta în condiţiile în care economia rusă întâmpină dificultăţi în a se redresa de la începutul crizei în 2014, provocată de sancţiunile economice occidentale şi de căderea preţului petrolului.AGERPRES