Șeful statului a participat la Conferința internațională dedicată împlinirii a 25 de ani de la înființarea Curții Constituționale

Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la Conferința internațională dedicată împlinirii a 25 de ani de la înființarea Curții Constituționale. La eveniment au fost prezenți membri ai Guvernului, ai Parlamentului, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, președinți și judecători ai altor Curți Constituționale din 14 țări ale Uniunii Europene și CSI, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului academic din țară și din străinătate, reprezentanți ai societății civile, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În cadrul discursului rostit, Igor Dodon a remarcat că odată cu fondarea Curții Constituționale, 25 de ani în urmă, poporul Republicii Moldova a pus bazele democrației şi ale statului de drept. Cu acest prilej, șeful statului a adresat felicitări și mulțumiri tuturor actorilor implicați în asigurarea ordinii constituționale pentru munca depusă în beneficiul națiunii.

Totodată, președintele țării a subliniat că provocările contemporane ne impun să ne axăm odată în plus pe procesul de maturizare a democraţiei naționale, de fundamentare a valorilor constituţionale, dar și pe propagarea unei culturi a constituţionalismului, deoarece doar așa vom putea proteja statul de intențiile accentuate de demontare a principiilor din Constituţie în interesul de conjunctură al unor forţe politice, la care am asistat ceva timp în urmă, fiind martorii așa-ziselor tentative de lovitură de stat. În acest sens, Igor Dodon a indicat asupra necesității fortificării rolului stabilizator al Curții Constituționale în tentativele uzurpării puterii.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că actuala componență a Curții Constituționale va percepe la justa valoare rolul instituției și se va opune încercărilor mediului politic de a o aservi. „Or, sarcina Curții este aceea de a fi un reper pentru instituțiile statului în ce privește desfăşurarea activităţii de asigurare a unei guvernări responsabile, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt garantate”, a specificat președintele Republicii Moldova.

De asemenea, Igor Dodon a dat asigurări că, în calitate de şef al statului – garant al suveranităţii –, va continua să fie un apărător al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, al valorilor supreme consacrate în Constituție.