„Micul Chopin”, cum este supranumit tânărul pianist Mario Lucaci, va susține marți, 10 martie, începând cu ora 18:00, un recital extraordinary în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU), din care nu vor lipsi partituri semnate de J. S. Bach, L. van Beethoven sau F. Listz, în cadrul unui evenimnent organizat de Insectoratului Școlar Județean Iași, Supranumit „micul Chopin”,Mario Lucaci, elev în clasa a VII-a a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, se bucură de o reală recunoaștere națională și internațională a talentului său, fiind apreciat de reputați specialiști în domeniul muzicii pentru tehnica excepțională și virtuozitatea desăvârșită. Dovedind o precocitate artistică de necontestat, format în cadrul școlii ieșene de pian sub îndrumarea prof. dr. Roxana Ota, acest copil-minune a primit , începând cu vârsta de şase ani, numeroase premii și distincții naționale și internaționale. Mario Lucaci a devenit astfel un valoros exponent al comunității ieșene, reprezentând cu cinste în lumea largă atât Iașul, cât și România. Chiar la finele lunii martie a acestui an va traversa Atlanticul, reprezentând țara noastră în SUA, fiind invitat să concerteze la Sam Houston State University și la Saint Thomas University. Recitalul extraordinar de pian „La braț cu titanii” susținut de Mario Lucaci se va desfășura în Aula Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Iași, marți, 10 martie, începând cu ora 18:00, iar programul va conține: J. S. Bach – Prelude and Fugue no. 2, în C Minor, L. van BEETHOVEN – Sonata Pathetique, No.8, Op.13, în C Minor, F. Liszt – Etude Transcedental, No. 10, în FA Minor, Moritz Moszkowski – Caprice Espagnol, Bélla Bartók – Romanian Dances, Milli Balakirev – Islamey: Oriental Fantasy, Op.18. (E.M.)