Breaking News

Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 24 februarie – 1 martie

Tipografic Majuscul, al șaptelea lungmetraj regizat de Radu Jude, va rula la Cinema Ateneu începând de luni, 24 februarie 2020. Premiera internațională va fi pe 22 februarie 2020, în cadrul Festivalului de la Berlin, unde este inclus în secțiunea Forum. Adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă. Trădătorul/Il traditore, filmul reputatului cineast italian Marco Bellocchio, spune povestea lui Tommaso Buscetta, primul informator din interiorul mafiei siciliene a anilor ‘80. Nominalizat la Palme d’Or în 2019, filmul ne poartă prin Italia anilor ‘80, în mijlocul războiului dintre șefii mafiei siciliene. Documentarul colectiv, despre investigaţia care a scos la iveală corupţia extremă din spitalele din România, va rula în avanpremieră la Sala Unirii (Cinema Victoria), pe 25 februarie 2020, în prezența echipei de producție și a protagoniștilor. Din 28 februarie 2020, filmul va fi inclus și în programul de la Cinema Ateneu. Între chin și amin, în regia lui Toma Enache, a primit premiul de excelență la o competiție prestigioasă internațională, The IndieFEST. Pelicula a fost distinsă cu „Award of Excellence Special Mention: Film Feature” și a primit critici entuziasmante din partea juriului. Filmul va rula în prezența regizorului, pe 28 februarie 2020, de la ora 18.00. Săptămâna aceasta, cei mici sunt așteptați la Sonic the Hedgehog, cu Jim Carrey în rolul negativ și la animația Patrula căţeluşilor, unde vom afla că nu e nimeni mai capabil să spună „pe locuri, fiți gata, start!” decât cei patru cățeluși!

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

  • 24 februarie 2020

Ora 17.30 – „Tipografic Majuscul” – (regia Radu Jude) –  AG – PREMIERĂ

Ora 20.00 – „Trădătorul” Il traditore – (regia Marco Bellocchio) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani  – PREMIERĂ

  • 25 februarie 2020

Ora 19.00 – „Colectiv” – (regia Alexander Nanau) – AG – AVANPREMIERĂ – PROIECŢIE DE GALĂ ÎN PREZENŢA ECHIPEI – Sala Unirii (Cinema Victoria)

26 februarie 2020

Ora 17.30 – „Tipografic Majuscul” – (regia Radu Jude) –  AG 

Ora 20.00 – „Trădătorul” Il traditore – (regia Marco Bellocchio) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani 

  • 28 februarie 2020

Ora 18.00 – „Între chin şi amin” – (regia Toma Enache) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani – Proiecţie specială în prezenţa regizorului 

Ora 21.00 – „Colectiv” – (regia Alexander Nanau) – AG

29 februarie 2020

Ora 14.00 – „Patrula căţeluşilor” – (regia Charles E. Bastien) – AG – 2D – Dublat

1 martie 2020

Ora 14.00 – „Sonic the Hedgehog” – (regia Jeff Fowler) – AG – 2D – Dublat

Preț bilet normal: 12 lei. Preț bilet Avanpremieră Colectiv: 20 lei. Preţ bilet Între chin şi amin: 25 lei. Preţ bilet film Colectiv: 15 lei