Kelemen Hunor:Prioritatea guvernanţilor în acest moment ar trebui să fie sănătatea publică, nu anticipatele

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, pentru AGERPRES, că prioritatea guvernanţilor în acest moment ar trebui să fie sănătatea publică, având în vedere situaţia legată de epidemia de coronavirus, nu alegerile anticipate.

El a comentat decizia Curţii Constituţionale privind conflictul juridic existent între preşedinte şi Parlament în legătură cu desemnarea candidatului pentru funcţia de premier.

„Deciziile Curţii sunt obligatorii şi valabile pentru toată lumea. Deci, nu vreau să comentez prea mult, cu toate că nu-s de acord în totalitate cu decizia Curţii, dar nu are importanţă, trebuie să acceptăm deciziile CCR şi când ne plac, şi când nu ne plac aceste decizii. Important e să vedem că-şi doreşte CCR o altă nominalizare. E o decizie a preşedintelui ce va face, mingea este pe terenul său. Din punctul meu de vedere, nominalizarea premierului, dacă nu există o nominalizare clară, este o decizie politică şi, bineînţeles, se poate proba doar prin vot. Dar, în acelaşi timp, cunoaştem declaraţiile celor care au făcut această nominalizare; PNL l-a nominalizat pe Ludovic Orban, dar a zis că nu-l va vota. Preşedintele l-a desemnat cu gândul să nu formeze guvern. Deci, era împotriva spiritului Constituţiei şi, din acest punct de vedere, pot să înţeleg decizia CCR. Important este că în 20 de ani de când sunt eu în Parlament un asemenea haos nu am văzut şi, în acest moment, prioritatea numărul unu pentru guvern, pentru instituţiile statului trebuie să fie asigurarea securităţii cetăţeanului, sănătatea publică, fiindcă această epidemie (de coronavirus – n.r.) este spre graniţele României. Deci, nu anticipatele, nu alte poveşti, ci tot ce înseamnă sănătate, tot ce înseamnă securitate sanitară trebuie să fie pe primul loc în săptămânile care urmează”, a subliniat Kelemen Hunor.

În opinia sa, alegerile anticipate nu ar trebui să mai fie în acest moment o prioritate pentru clasa politică.

„De aceea, eu cred că anticipatele în acest moment trebuie puse în paranteză, guvernul interimar va avea pârghiile necesare să ia măsurile necesare. Eu cred că asta este prioritatea numărul unu. Dincolo de aceste aspecte, preşedintele are trei posibilităţi, vom vedea cu care va opera. Ori caută o majoritate şi va desemna un premier care va cristaliza o majoritate şi va guverna acea majoritate până la sfârşitul anului, la alegerile parlamentare la termen, ori caută o majoritate pentru anticipate şi rezolvă foarte repede situaţia Ordonanţei de Urgenţă nr. 26, ori va desemna pe cineva şi se va întâmpla, nu ştiu ce. Nu ştiu ce va alege preşedintele”, a mai spus liderul UDMR.

Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier. AGERPRES