Parlamentul European le-a recomandat membrilor săi de personal să ‘rămână acasă în autoizolare’ dacă în ultimele 14 zile au călătorit în regiunile din nordul Italiei


Parlamentul European le-a recomandat membrilor săi de personal să ‘rămână acasă în autoizolare’ dacă în ultimele 14 zile au călătorit în regiunile din nordul Italiei afectate de coronavirus, transmite marţi Reuters.

Într-un e-mail trimis luni seara, angajaţii sunt sfătuiţi să nu vină la Parlamentul European şi să lucreze de acasă dacă au călătorit recent în regiunile italiene Lombardia, Piemont, Emilia-Romagna şi Veneto, ori în China, Singapore sau Coreea de Sud.

Legislativul european le recomandă angajaţilor săi să-şi verifice temperatura de două ori pe zi timp de 14 zile, perioadă după care pot reveni la lucru dacă au avizul unui medic.

La sfârşitul lunii ianuarie, Comisia Europeană şi-a sfătuit personalul să-şi suspende călătoriile ‘neesenţiale’ în China.

Luni, Uniunea Europeană a anunţat că o interdicţie de deplasare în interiorul spaţiului Schengen nu este avută în vedere deocamdată, dar că pregăteşte planuri de urgenţă.

Autorităţile din regiunile Lombardia şi Veneto, importante centre industriale şi financiare ale Italiei, au închis şcoli, universităţi, muzee şi cinematografe pentru cel puţin o săptămână şi au interzis adunările publice, inclusiv celebrul carnaval de la Veneţia.

Lombardia, unde se află şi capitala economică a Italiei, Milano, rămâne regiunea cea mai afectată, cu 72 de cazuri de infectare confirmate. Luni, în Italia bilanţul deceselor era de şapte, iar numărul de cazuri noi a urcat la 220. AGERPRES