Acad. Gheorghe Păun va vorbi „Despre puterea cuvintelor” într-o nouă conferință organizată la Universitatea Tehnică în seria „Moștenirea lui Asachi”

26 februarie 2020

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași continuă seria conferințelor „Moștenirea lui Asachi”, organizate în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, în care mari personalități ale culturii și științei vor susține conferințe și dezbateri publice.

Astfel, matematicianul și informaticianul acad. Gheorghe Păun va vorbi luni, 2 martie 2020, de la ora 12.00, în Aula Magna „Sylva Magna”, „Despre puterea cuvintelor (mai ales în vremea postadevărului)”. Aceasta este cea de-a treia conferință organizată sub egida „Moștenirea lui Asachi”, după ce acad. Eugen Simion a vorbit despre „Cultură și știință”, în timp ce acad. Ion Tighineanu, care a primit cu ocazia conferinței sale și titlul de Doctor Honoris Causa al TUIASI, a susținut conferința „Nanoparticule, nanomembrane și nanoarhitecturi complexe”.

Acad. Gheorghe Păun și-a dat doctoratul în 1977, la București, cu lucrarea „Simularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului”, lucrarea sa fiind coordonată de acad. Solomon Marcus. Acesta și-a dedicat viața cercetării științifice, lucrând încă din 1990 la Institutul de Matematică al Academiei Române, iar pentru 10 ani fiind și profesor la Universitatea din Sevilla.

Revistele de specialitate plasează cercetarea sa în domeniul teoriei limbajelor formale, a lingvisticii computaționale, calculului bazat pe ADN și calcul celular sau membranar. Descoperirea acestui nou domeniu în informatică i se datorează acad. Gheorghe Păun, modelele realizate în calculul celular purtând numele de sisteme P, de la Păun. Academicianul a explicat faptul că descoperirea sa a fost o revelație în dublu sens. „Ce multe lucruri se pot învăța din celulă și apoi ce lucruri frumoase se pot crea cu ajutorul matematicii și informaticii pornind de la celulă”, a spus acesta într-un interviu publicat pe 22 februarie 2018 într-o revistă a Academiei Române la 20 de ani de la descoperirea acestui nou domeniu.

„Dacă facem previziuni negative despre viitor vom fi penalizați. Formularea «obiectele mai grele decât aerul nu vor zbura niciodată» este celebră. Nu trebuie să subestimăm progresele. Este foarte greu să fii tranșant în această zonă. Multă vreme s-a dorit matematizarea a tot ceea ce se poate matematiza (…) S-a crezut că se poate pune matematică peste tot. Nu-i la fel de simplu în zonele psihologie-sociologie, pentru că sunt prea multe variabile, prea multe componente, sunt prea multe inefabile, deși există și matematica haosului și multe alte posibile matematici tratând imprecisul-vagul-aproximativul. Întotdeauna va rămâne ceva dincolo de matematică – aceasta este previziunea mea negativă despre viitor”a spus acad. Gheorghe Păun în interviul citat anterior

În activitatea sa acesta a publicat peste 500 de articole științifice în reviste internaționale de profil și 90 de cărți la diverse edituri.