24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Singurul om bolnav din această țară, nu este cel atins de coronavirus, ci pur și simplu președintele nostru ce nu acceptă să fie al tuturor românilor. Evidențele l-au obligat să țină cont și de realitate, mai ales că aceasta devine din ce în ce mai dură, din ce în ce mai neiertătoare. Această imensitate în carne, oase și nervi nu vrea să înțeleagă faptul că nu PSD este de vină, chiar dacă această cale este cea mai simplă ieșire în fața națiunii, ci pur și simplu nu vrea să recunoască că doar inabilitatea sa de a alege ceea ce ar fi trebuit să aleagă, fără a ține minte dușmănia sa față de principalul adversar politic al liberalilor, (adversar, domnule președinte și nu criminal, așa cum ați încercat să propuneți românilor că ar fi ”ciuma roșie” sau, cum vă place să chicotiți pe genunchii lui Ludovic, ”Muie PSD”). Ar fi trebuit să aleagă nu prieteni sau să respingă dușmani, ci pur și simplu, ca președinte al Românie, ar trebui să țină cont exclusiv de interesul țării, de interesul poporului roman, de alianţa politică cu care un potenţial premier desemnat ar fi fost în stare să adune cele 233 de voturi necesare trecerii prin Parlament a programului de guvernare și a cabinetului propus de premier.
A trebuit să intervină CCR pentru ca Președintele Klaus Werner Iohannis să încerce o deconectare de la ura viscerală pe care nu a evitat să o afișeze împotriva PSD. De fapt, pentru a pune degetul pe rană, Klaus Werner Iohannis nu a reușit să iasă din obsesia malefică a dușmăniei față de un adversar politic, chiar și acum când Constituția îl obligă să fie imparțial, să joace rolul factorului de echilibru și mai ales să fie garantul aplicării Constituției, ieșind din jocul de putere pe care președintele l-a direcționat în special împotriva partidului care i-a fost adversar la prezidențiale.
Este din ce în ce penibilă constatarea că alesul de la Cotroceni devine pur și simplu hipnotizat de nemăsurata sa putere, cu ajutorul căreia poate schimba locul pieselor pe tabla de șah, fără a mai respecta regula jocului, fără ca să țină cont de arbitrajul CCR, de care, trebuie să recunoaştem acum a fost obligat să nu-l ignore. Mulți spun că această reacție de deschidere i-a fost dictată de scriitorii de cuvinte prezidențiale, făcându-l să înțeleagă faptul că urgența nu vine de la trezirea în favoarea legii, ci pur și simpul pentru că ”nu mai este timp pentru organizarea alegerilor anticipate”. Din nou interesul personal (transferat pe o minciună mascată, ”așa vrea poporul”) devine aliatul președintelui, cel care nu vrea să coboare cu picioarele pe podeaua funcției pe care o mai poate administra încă patru ani și zece luni. Numărătoarea inversă a început să fie o obsesie pentru acest popor blestemat să aibă numai nemernici în fruntea lui, cu una, două excepții.
CCR i-a mai dat o șansă președintelui să fie, în cele din urmă, președintele poporului român și nu doar al poporului liberal. De această dată nimic nu ne mai poate obliga să credem că domnul președinte nu a știut sau nu a avut o altă soluție. La consultările de la Cotroceni, de această dată făcute pentru a desemna un prim ministru care să aibă în spatele său o majoritate credibilă, care să-i permită trecerea prin vot în Parlament opoziția a făcut o propunere greu de refuzat, în general, dar imposibil de acceptat de Klaus Werner Iohannis. Cum să fie un guvern fără liberali?! Cum să nu mai aibă, după numai trei luni, guvernul său? Ar fi absurd și descalificantă. Ar fi eliberarea propriului său deces, înainte ca popa să-i dea cu cădelniţa, de jur împrejurul său. Că în pune pe Ludovic Orban în așteptare, că se va opri la un prim ministru independent, dar cu o mare dependență față de ”sfaturile” sale, mai treacă meargă, dar cum să trădeze partidul în fruntea căruia va reveni, la vreme de eliberare la matcă? Tot PSD este de vină. Tot el agită apele, chiar dacă s-a dezis de toți cei care i-au mâncat din palmă, de toți cei pe care el îi ținea de ațe, să nu alunece sau să nu care cumva să se înalțe mai sus decât este regulamentar.
Și, totuși, ce se va întâmpla?! Pe cine va desemna ? Cum va fenta încă o dată imperativul CCR? Este o grea întrebare ce poate să rămână o întrebare fără răspuns, ceea ce nu se poate întâmpla cu imperturbabila realitate.
Este dimineață, deschid geamul și ce-mi văd ochii la Palatul Victoria?
ADI CRISTI
