24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Klaus Werner Iohannis este de fapt întruchiparea coronavirusului care atacă sistematic viața politică a țării. Desemnarea lui Vasile Florian Cîțu în postura de premier desemnat nu poate fi interpretată decât ca o batjocură la adresa poporului român, în numele căruia continua să vorbească fără a ști să răspundă la întrebarea: Cine este poporul român?
Să nominalizezi o caricatură în postura figurii centrale dintr-o pictură aparținând lui Rafael, de exemplu, nu face altceva decât să-ți bați joc de noțiunea de artă în sine, nu faci altceva decât să spulberi orice clemență, cu ajutorul căreia încerci să faci și ceea ce ai declarat și anume, găsirea unui punct de deblocare a situației tensionate de pe scena politică a țării, ajunsă să anticipeze un final exploziv.
Nu se doresc decât alegeri anticipate. Liberalii își dau seama că aceasta este ultima lor salvare, ultima lor carte de jucat, pentru a mai conta Istoria politică a țării. Agresivitatea cu care și-au imaginat că pot să se manifeste, în doar trei luni de guvernare, a produs răni adânci, greu de vindecat. Trebuie să recuoaltem că aceste răni nu au făcut altceva decât să amputeze grosolan din trunchiul programului de guvernare al PSD, prezentându-se în formulele ”taie și fugi”, formule păstrate în memoria politică postdecembristă în manualele dreptei, atât de copios îmbogățite de Traian Băsescu, cel de la care ni se trage tot răul din lume.
Klaus Iohannis a mai adăugat coșmarului poporului român atitudinea celui băgat în priză, care nu mai ține minte unse se află butonul de oprire, fiind pur și simpul obligat să funcționeze în gol sau în plin, după acele mișcări aleatorii pe care le face coasa sa electrică scăpată din mâini.
Dacă tu, președinte al tuturor românilor, te faci că nu înțelegi că cel mai atacat ministru din cabinetul Orban, numitul Vasile Florian Cîțu, nu are cum să coaguleze o majoritate de minim 233 de voturi în Parlamentul României, e semn de atitudine jalnică și ordinară față de poporul care te-a votat, cum nu a mai fost votat nici un președinte postdecembrist. Dar, așa cum ploaia nu alege pe cel care are umbrelă și pe cel care nu are, ea își vede de căderile ei, mai molcome sau mai violente, tot așa și destinul prezidențial te udă sau de ferește să fii dizolvat în marile urgii ale vremurilor.
Într-o exprimare mult mai simplă, pe înțelesul silabisirii prezidențiale, un astfel de joc, propus țării, nu are cum să treacă neobservat cu atât mai mult cu cât, în nominalizarea făcută cu o viteză cosmică (pentru lentoarea iohannistă), nu are cum să nu se observe trecerea aerului printre dinți, ca o șuierătură de șarpe, mascându-se astfel adevăratele intenții ale președintelui, acelea sancționate într-o primă instanță de CCR. Nu desemnezi pe cineva care să nu fie în stare să adune o majoritate politică parlamentară pentru a-și trece guvernul, menţinându-te în ilogica declanșării alegerilor anticipate. Mascarada aceasta nu a putut fi ascunsă, nu a putut fi decât în parte evitată. Ne aflăm în fața unui clovn care face ghidușii fără ca să râdă, serios, grav, atitudine care ne aruncă pe noi într-un hohot nestăpânit de râs, poate mult mai febril și mai accentuat decât dacă acela în care August Prostu ar fi făcut-o în plin acces de râs cutremurător.
Ceea ce ne îngenunchează și ne face să nu mai înțelegem nimic este tocmai această detașare de realitate a președintelui Klaus Werner Iohannis care nu vrea să țină cont de nimic și de nimeni. Are el damblaua lui și ambiția lui pentru a nu ne lua în seamă, pentru a nu conștientiza situația de dincolo de zidurile Cotrocenilor, acolo unde deja face exerciții de încălzire replica ”Trebuiau să moară oameni…” replica care la cOlectiv Klaus Werner Iohannis a servit-o din vole responsabililor sau celor care au gestionat puterea în timpul tragediei. Deja ultimul pas înspre dezastru a fost făcut, de această data amplificat de cuprinderea întregului mapamond. Nu mai vorbim despre cauze imputabile, vorbim doar de lipsa unui dirijor, care să fie în stare să ofere orchestrei rolurile pe care instrumentele le au în economia poveștii de pe portativ, fără a face trimitere la x sau la y, atâta tip cât, dirijorul este cel care își asumă aplauzele sau huiduielile unei țări salvate, respectiv îngropate.
România continua să fie prada vulturilor, dar și a chiţcăirilor a câte unui cîțu scos la înaintare doar pentru a fi sacrificat!
ADI CRISTI
