Raed Arafat: Maşinile ISU şi SMURD vor asigura misiunile cu risc înalt

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că maşinile ISU şi SMURD vor asigura misiunile cu risc înalt.

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care un echipaj de ambulanţă din Gorj ar fi refuzat, zilele trecute, să transporte echipa de epidemiologi din cadrul DSP pentru recoltare de probe de la un pacient suspectat de coronavirus.

„Astăzi se va aproba şi în Comitetul naţional pentru situaţiile de urgenţă: serviciile de ambulanţă pentru transportul probelor şi pentru sprijinirea Direcţiilor de Sănătate Publică să poată să asigure ambulanţe de tip A în sprijinul lor. Aici nu este timp ca oricare persoană să vină şi să refuze sau să spună ‘nu mă duc’ sau ‘nu-mi fac misiunea’. Suntem toţi într-un sistem care ştie că există riscuri, ştie că suntem expuşi, asigurăm protecţia personalului, dar nu avem timp pentru astfel de manifestări. Dacă au probleme, uşa este deschisă, să vină să ne spună care sunt problemele şi le rezolvăm. Nu există niciun motiv din punctul nostru de vedere ca să nu îşi execute misiunea respectivă. Misiunile cu risc înalt sau transportul lor este asigurat de maşinile ISU, SMURD, cele de multiple victime, pentru că acolo cabina medicală este separată de cea a şoferului”, a afirmat Arafat la sediul MAI.

Referindu-se la un cetăţean italian care a călătorit cu ‘pacientul zero în avion’, italianul de 71 de ani infectat cu coronavirus şi care a venit la Craiova, Raed Arafat a spus că primul nu este confirmat cu acest virus în urma testelor.

„Se află în izolare la domiciliu în Italia sau în carantină la domiciliu în Italia”, a arătat şeful DSU. AGERPRES