A sosit primăvara. Suntem deja pe teritoriul babelor, la nouă zile distanță de ”cei 40 de ucenici”, când trebuie să dovedim 40 de pahare cu vin, astfel încât să fim în continuare considerați buni creștini, cu dragoste de Dumnezeu și istovire fără împotrivire în Cuvântul care ne-a creat și care ne poartă de mână să nu greșim, să fim călăuziți pe calea cea dreaptă.
Într-o astfel de perspectivă ne vine foarte ușor să ne dăm seama care suntem noi și care sunt ceilalți, atâta timp cât ”ceilalți” nu pot fi alții decât cei care sunt împotriva noastră, împotriva celor care și-au făcut un reflex condiționat din iubirea dumnezeiască.
Să nu fiu înțeles greșit. Într-o astfel de stare pentru a-ți defini relația pe care o ai sincer cu ”lumea celor sfinți”, nu ești obligat să bravezi, să faci colecție de tot felul de odăjdii, cât mai ales trebuie să dai dovadă de gestul sincer de a-ți face cruce atunci când te simți obligat să semnalezi prezența în imediata ta apropiere a tainei care ne apără, a bisericii, preotului și mai ales a Cărții sfinte, a Bibliei și a Evangheliei. Când prelatul citește din Evanghelia brăzdată de pasaje roșii, bunul creștin din tine este în stare să le sesizeze, să ia în seamă și, mai ales să le salute, prin semnul crucii, prin capetele plecare și, nu în ultimul rând, prin repetarea pasajului în acel cor sine die al drept credincioșilor.
Primăvara înseamă, înaintea trezirii la viață a Naturii,ieșirea din moarte, dezmeticirea, reclădirea vieții pe principiile îndestulătoare ale voinței de a oferi lui Dumnezeu semnul nemurii prin perpetue sacrificii supreme, singurele care pot să arate că dragostea dumnezeiască este mai mult decât viața de zi cu zi, este mai mult decât sacrificiul pe care îl pot plăti cei care nu ezită să-și dea viața, dacă iubirea o cere sau chiar o impune pentru a salva veșnicia de la păcatul trufiei.
Primăvara este un semn al trezirii, al acelui nou început care îți dă voie să înveți cum se transformă moartea în viață, creanga uscată în creangă înmugurită. Din primăvară curge speranța odată cu seva prin arbori, din primăvară încercăm să învățăm ce înseamnă să ai încredere în cel pe a cărei moarte crește viitorul vlăstar. Moartea face parte din noi, așa cum și noi facem parte din viață. Nimic din ceea ce ne înconjoară, nimic din ceea ce ne implică nu este străin nouă, așa cum nimic din toate acestea nu pot să treacă în tăcere, adăugându-se tumultului vieții cotidiene.
Primăvara în taina ei are, trebuie să recunoaștem, vibrantul mesaj al mărțișorului, remodelat de la moartea iernii, la nașterea primăverii, de la topirea zăpezilor și curgerea pârâului printre stânci, trezirea florilor și a vietăților pădurii.
De la 1 martie oamenii, timp de 12 zile, își oferă unul altuia simbolul primăverii, adică mărțișoare, ajunse între timp tentante opere de artă, într-ale broșelor, de această dată împodobite cu șnurul bicolor, alb și roșu. Intrăm deja pe teritoriul Noului An.
Zidirea, construcția, creația pătrund astfel în spațiul și timpul lui 2020, precizând astfel că suntem în timpul prezent, că suntem partea activă a timpului prezent, partea care contează și care produce în contul zilei de mâine.
Primăvara are capacitatea de a ne da acel impuls necesar revigorării, redeșteptării, dinamizând orice pauză făcută fie din cauză de îngheț, fie pur și simplu de imagine taciturnă a Naturii.
Poate că cel mai bine simțim primăvara în sentimentul inconfundabil al iubirii, al descătușării, spațiul în care sensibilitatea și emoția crează tăcere în cele mai tulburătoare șoapte, atât de necesare zilei de azi, când, de această dată, începe Postul Mare. ”Postul în sine ca esenţă, este foarte vechi, semnificația lui fiind legată de izgonirea din Rai. Porunca dată lui Adam este o imagine a poruncii postului. Abținându-ne de la lucruri care nu sunt păcătoase ne exprimăm dragostea față de Dumnezeu. Ne întoarcem din Rai, ne desprindem de plăcerile care vin din simțuri, din viața pământească. Apoi, deși nu sună prea bine, postul vrea să mai exprime ceva: respectiv că hrana trupească nu este susținătoarea vieții biologice în mod absolut.
Este un fel de a ne reaminti că Dumnezeu ne hrănește și ne ține în viață. Desigur, postul nu înseamnă doar abținere de la mâncare. Trebuie să avem un anumit comportament, să ne rugăm, să mergem la biserică, să ne spovedim, să ne împărtăşim, să ne îngrijim de cel duhovnicești. Un om care postește în adevăratul sens al cuvântului este milostiv, unit cu fapta bună, iubitor cu aproapele.”- nu ezită să de aducă aminte Părintele Arsenie Muscalu, de la Catedrala Patriarhală.
A început primăvara, iată, și de această dată, și Postul Mare!
ADI CRISTI