Chicco, brandul italian care comercializează articole pentru copii a deschis un magazin în Palas. Pe lângă accesorii, jucării, haine și încălțăminte, noua destinație include și consiliere specializată în alegerea produselor, Școala Părinților, cursuri de prim ajutor sau pentru siguranța copilului în mașină.
Mămicile, tăticii și bunicii sunt așteptați în noul magazin Chicco, de la parterul Palas Mall Iași. Clienții găsesc produse de puericultură, cosmetice, jucării, haine și încălțăminte atât pentru bebeluși, cât și pentru copiii de până la 8 ani. De asemnea, Chicco vine în întâmpinarea părinților și cu o serie de servicii, precum: consiliere specializată în alegerea produselor și Școala Părinților care le oferă oportunitatea de a afla informații utile pentru creșterea și siguranța copilului. „Se împlinesc în curând 7 ani de când am ales să oferim suport didactic părinților în devenire sau celor care deja au copii. Colaborăm cu cei mai buni specialiști în domeniu (medici, moașe, consilieri în alăptare, specialiști în siguranța copilului) care, în mod periodic, se alătură echipei Chicco într-o misiune comună, aceea de a oferi un start corect și mai ușor în viața de părinte”, adeclarat Cristina Mănescu, director de marketing și comunicare Chicco România.
Începând din 2018, brandul a decis schimbarea strategiei de business, relocând magazinele stradale în centre comerciale. Prima relocare a fost în Timișoara, brandul deschizând o locație în Iulius Mall. „La momentul relocării primului magazin, decizia a avut la bază creșterea vizibilității și accesibilității brandului și nu în ultimul rând, ne-am dorit să răspundem pozitiv solicitării clienților noștri de a le oferi un magazin Chicco într-un centru comercial. Chicco Timișoara a fost un experiment pozitiv, înregistrând în primele luni o creștere de 350%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior”, a declarat Ruxandra Burcea, proprietarul afacerii pornite în urmă cu 24 de ani.
Clienții magazinului sunt așteptați cu surprize și cadouri, dar și cu noua colecție de haine și încălțămintre pentru primăvară – vară 2020.
Pe lângă produsele de calitate pe care le comercializează, Chicco se remarcă și printr-o serie de noutăți aduse în acestă ramură. O inovație notabilă adusă categoriei de încălțăminte este dată de către acoperișul de brant patentat, conceput în urma studiilor efectuate de către Observatorul Chicco cu privire la evoluția mersului copiilor și al dezvoltării corecte a piciorului încă de la primii pași. Astfel, a apărut prima gamă de încălțăminte pentru copii (Gattona), dedicată în exclusivitate micuților cu vârsta cuprinsă între 9 luni și 2 ani.
Despre Chicco
Apărut în 1958, brandul Chicco distribuie în prezent o gamă completă de produse, fiind unica marcă multi-specializată care satisface necesitățile copiilor și părinților în peste 120 de țări din întreaga lume. Anul acesta s-au împlinit 62 de ani de când Chicco a luat naștere, brandul fiind recunoscut ca lider de piață pe segmentul produse de puericultură. În România, Chicco este prezent de 24 de ani, fiind la rândul său lider în categoria accesoriilor pentru copii (cărucioare, scaune de masă, scaune auto, pătuțuri).
Rețeaua importatorului și distribuitorului autorizat Chicco deține 8 magazine Chicco, situate în marile orașe: București (2 magazine), Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Iași, Galați, la care se adaugă și un magazin online.
Departament PR IULIUS