24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Î
Astăzi ne pregătim nu pentru salvarea guvernării țării, ci mai ales pentru căderile succesive de guvern, astfel încât să se îndeplinească condițiile impuse de textul constituțional privind organizarea alegerilor anticipate.
Chiar dacă încercarea de sinucidere a Guvernului Orban a fost dejucată de CCR, în acest moment „sinucigașii liberali” au adoptat strategia „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu le miroase”, dându-se de ceasul morții că sunt gata „să moară pentru țară” fără a exista bănuiala legitimă că totul este din nou o mare mascaradă, atâta timp cât intenţiei premierului desemnat Vasile Florin Cîțu este aceeași cu a premierului interimar Ludovic Orban, șeful său de partid, cel care transmite comanda de la Klaus Werner Iohannis, care, la rândul său, este legat de fel de fel de ațe, sfori sau fire, care mai de care mai încurcate în prelungirile lor înspre interesele din cancelariile lumii.
Nu se dorește salvarea țării, nu se dorește intrarea în normalitate, nu se dorește revenirea la mintea de pe urmă a conducătorilor, atâta timp cât toate încercările duc înspre organizarea alegerilor anticipate, fără ca o astfel de procedură să fie în beneficiul țării, a celor mulți. Transpare deja gesturile și mișcările de culise ale celor care doresc toată puterea, ale celor care doresc cu acest imens sacrificiu al țării, să fie deținătorii puterii absolute, contrazicând votul după care astăzi este împărțită puterea politică. Lipsa unui procent majoritar pentru un anume partid nu motivează această agresivitate a liberalilor care doresc să pozeze în partidul unic conducător.
În timp ce ”ciuma roșie” a făcut un pas înapoi, liberalii vor cu tot dinadinsul să joace rolul partidului autoritar, a celui care este chemat să decidă, dar nu de electorat, ci mai ales de ambiţiile devastatoare ale lui Klaus Werner Iohannis, vinovatul de serviciu al alimentării acestui motiv național, cu ”moarte PSD”, fără a sesiza că înlocuitorul la putere al acestuia, PNL, nu vine decât cu un comportament similar, de parcă adevăratul izvorâtor din sângele comunismului ar fi galbenul liberal.
Nu mai avem astfel nici un reper moral sau geografic, nu mai putem să decidem în ce punct ne aflăm, cine suntem, de unde venim, încotro mergem.
Dezorientarea face parte din incapacitatea noastră de a decide direcția înspre care ar trebui să mergem, pentru a considera că ”mergem înainte”, că întoarcerea noastră înapoi nu este de fapt decât o iluzie, o stare de rătăcire și nicidecum de luat în seamă și de corectat. Vrem să fim stăpâni pe situație, chiar dacă, în fond, am scăpat-o din mână, chiar dacă nimic din ceea ce ne privește nu mai are contururi clare, precizându-ne că am ajuns în acel Sălaș Negru plin de fantasme și de provocări ale imaginației ce nu au nimic în comun cu precizia realității.
Vrem să ne atingem, să ne simțim prezența, dar de fiecare dată nimerim materia de abur și de ceață a unei realități aproape imateriale, de vis rătăcitor în cele mai hrăpărețe coșmaruri.
Oamenii politici sunt cei mai afectați de o astfel de stare, ce nu poate fi nici solidă, nici gazoasă, nici lichidă. Este starea pe care ambiția fără margini și, mai ales, fără substanță o provoacă, desenând-o ca pe o mănușă aruncată jos, în semn de provocare și de invitare la duel, fără ca adversarul să fie de față, fiind doar unul imaginar. În replică, totul se întâmplă după regula asumării răspunderii, metodă de legiferare în care Parlamentul nu are decât ieșirea prin moțiune de cenzură, în timp ce proiectul de lege în sine este aprobat fără nici un fel de dezbatere, fără nici un fel de corecție sau respins cu tot cu guvernul care l-a inițiat și susținut. S-a atins deja performanţa când cea mai importantă lege anuală, Legea Bugetului de Stat și Legea Asigurărilor Sociale au trecut prin asumarea răspunderii, impunând prin lege doar voința unui singur partid în ceea ce privește bugetul țării în anul 2020.
Nu voi comenta răutatea cu care liberalii, ajunși la putere, au pus-o ca fundament al acestui scenariu, de cucerire a întregii puteri și, mai ales, de transformarea acesteia în lanțuri de priponit vitele pe pajiștea desțelenită a țării. Nu voi lua în seamă excesul de răutăți și mai ales răfuielile pasagere și sterile a celor care nu vor să guverneze țara, vor doar să țină în mâini întreaga putere. Doar atât, doar să o simtă în mâini, încercând astfel să înțeleagă ce înseamnă să pui mâna pe putere. Orice încercare de bucurie, de binefacere le este mai mult decât străină, atâta timp cât nimeni nu se gândește la binele întregului popor, ci doar la a izbi succesiv guvern după guvern, doar pentru a face din instituția alegerilor anticipate o sală de dans sau o casă de toleranță pentru înalții demnitari îngălbeniți, nu neapărat de vreme, cât mai ales de interese unice pentru ei.
ADI CRISTI
