AU TREBUIT SĂ MOARĂ OAMENI…

Ne pregătim și de Marele Cutremur. S-a redeșteptat această spaimă a românilor care vine să completeze „tabloul clinic” al timpului prezent, timp în care și-au dat întâlnire marile dezastre ale omenirii, culminând cu acel coronavirus de care nimeni nu știe în fapt ce trebuie să facă pentru a-i găsi leacul.
Covid19 nu este un complex de vitamine, cum te-ar lăsa să înțelegi abrevierea la o citire fugară, făcută de cineva care s-a reîntors azi dintr-o altă galaxie. Este acea necunoscută care provoacă o degringoladă mondială, care pur și simplu aruncă în aer liniștea, echilibrul, normalitatea unei societăți devenită mult prea radicală pentru a se mai găsi un punct de înțelegere care să definească necesara unitate, înțelegerea asigurării acelui pas înainte care să ne apropie, fără a ne împrăștia. Ideea de consolidare a unei forțe care să sporească în putere voința majoritară adevărată, deparazitată de interesele meschine și perturbatorii.
Atacul necunoscutului virus asupra omenirii, chiar dacă în aparență are o rată minoră de decese, el intimidează și înspăimântă prin gradul crescut de imprevizibilitate. Încălzirea exagerată a Planetei, prin „evaporarea” iernii dă de gândit specialiștilor să-și imagineze ceea ce poate fi mai rău, în această asociere a aerului cald cu eventualele mișcări telurice, la mare adâncime, mișcări care de fapt sunt favorabile producerii înspăimântătoare cutremure de pământ.
Ieri, pe 4 martie, au trecut 43 de ani de când în România s-a scris cea mai tragică pagină din istoria postbelică. Pe 4 martie, la ora 21:22, țara a fost zguduită de un cutremur devastator, iar după seara de 4 martie se înregistra un bilanț sumbru: peste 1.500 de morți, zeci de mii de victime și case prăbușite. 
4 martie 1977, ora 21:22:22. Un cutremur devastator zguduia România. 56 de secunde a durat mișcarea telurică, iar magnitudinea a ajuns la 7,2 pe Richter. Energia distructivă eliberată de seism a fost egală cu cea emisa de 10 bombe atomice de tipul celei aruncate asupra Hiroshimei. Mai apoi se scria un bilanț negru: 1.570 de victime, dintre care 1.391 numai în București. La nivelul întregii țări au fost atunci aproximativ 11.300 de răniți și circa 35.000 de locuințe prăbușite. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit. Renumitele blocuri de pe Bulevardul Magheru – Dunărea, Wilson, Scala – au dispărut în câteva clipe.
A doua zi, Capitala era un oraș al plângerii. Mii de bucureșteni își căutau disperați, printre ruine, rudele, prietenii, vecinii. Numeroase personalități ale vremii au pierit în acele clipe blestemate: actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, scriitorul Anatol Emilian Baconsky, dar și cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea.
După câteva zile de la cutremur, salvatorii au reluat căutarea victimelor, iar la fiecare 15 minute se făcea o liniște absolută pentru a auzi strigătele de ajutor ori semnalele posibililor supraviețuitori.
Pe parcursul seismului care a și ucis mii de persoane, Nicolae Ceaușescu se afla la un banchet oficial, alături de soția sa, Elena, în Nigeria. La aflarea tragicei vești, banchetul s-a terminat și soții Ceaușescu au revenit de urgență în țară.
Ceaușescu a dat ordine foarte hotărâte de-a NU se continua căutările pentru găsirea victimelor cutremurului peste termenul limită de supraviețuire. Martorii acelor vremuri au relatat că încă se mai auzeau sunete de sub dărâmături. Coșmarul acelor clipe a rămas însă adânc impregnat în amintirea românilor.
Astăzi, după 43 de ani, specialiștii cred că dezastrul va fi mult mai mare, atât în ceea ce privește numărul de morți, cât și a clădirilor care se vor prăbușii. De fapt, eventualul seism major va finaliza ceea ce a început cutremurul din 4 martie 1977.
Și încă ceva, acum 43 de ani operativitatea ordinelor era desăvârșită, fără timpii morți, fără fireștile contorsionări ale unui regim democrat. Atunci decizia nu se discuta, fiind un ordin care pur și simplu trebuia aplicat, căci, în caz contrar, ”cine mișcă-n front, mișca mort”. Nu vreau să mă gândesc că acest supliment de pagubă, dat să fie dus de către poporul român, să ne găsească în aceeași formulă de discordie, dezarticulați și fără putința articulării unui simplu ordin salvator, fiind obligați să constatăm doar că nu are cine să își asume ieșirea din dezastru.
Atunci să vezi repetabila povară a constatării: Au trebuit să moară oameni, pentru a muri și noi, din lipsă de alte preocupări!
ADI CRISTI