Ministrul Sănătăţii din Iran a sfătuit cetăţenii să evite folosirea banilor lichizi

Ministrul Sănătăţii din Iran a sfătuit cetăţenii să evite folosirea banilor lichizi ca parte din măsurile pentru contracararea transmiterii noului coronavirus, informează DPA.

„Banii lichizi ar trebui evitaţi în mod special întrucât bancnotele şi monedele pot reprezenta un pericol”, a declarat Saeed Namaki într-o conferinţă de presă susţinută joi la Teheran în cadrul căreia a fost prezentat planul naţional pentru combaterea transmiterii acestei boli.

Ca măsuri suplimentare, ministrul iranian a precizat că a emis instrucţiuni pentru dezinfectarea periodică a spaţiilor publice, inclusiv a mijloacelor de transport în comun, precum şi a intrărilor în clădirile oficiale.

Vor fi efectuate teste în rândul cumpărătorilor la intrările în mall-urile importante, iar pe autostrăzi vor fi instalate puncte de verificare pentru a împiedica persoanele cu febră să intre în locuri aglomerate sau să călătorească în alte regiuni.

Şcolile şi universităţile, precum şi cinematografele şi teatrele au fost închise, iar Garda Revoluţionară, o unitate paramilitară de elită, ar trebui să ofere sprijin în combaterea transmiterii bolii.

Iranul a confirmat până acum 3.513 cazuri de coronavirus, dintre care 107 decese. Criza coronavirusului a eclipsat pregătirile pentru celebrarea Anului Nou Persan, marcat pe 20 martie.AGERPRES