Partidul Democrat din Moldova va purta discuții pentru revenirea la guvernare. Decizia a fost luată miercuri de către Consiliul Național Politic al formațiunii, care s-a reunit în ședință, comunică MOLDOPRES.
Într-un comunicat emis de formațiune, se arată că PDM a luat act de faptul că un eventual dialog cu blocul ACUM a eșuat, întrucât liderii acestuia își doresc alegeri anticipate.
“PDM consideră că alegerile anticipate nu sunt o soluție și că acestea vor avea efecte negative, pentru că și 2020 ar deveni un an pierdut. Întrucât Partidul Socialiștilor și-a manifestat deschiderea pentru un posibil dialog și o guvernare care să împartă responsabilitățile cu PDM, membrii Consiliului Național Politic au delegat și împuternicit reprezentanții Partidului Democrat, care să poarte discuții cu PSRM, în anumite condiții”, se spune în comunicat.
Conducerea democraților anunță că în cazul unor eventuale discuții, PDM va pune în prim plan, ca priorități, parcursul european și o politică externă orientată spre Occident, spre Vest, relații bune cu vecinii România și Ucraina, integritatea teritorială a țării, securitatea statului, inclusiv securitatea și independența energetică, valorile identitare (limba și istoria). “Acestea sunt pentru noi linii roșii și numai în aceste condiții pot avea loc anumite discuții”, a spus în cadrul ședinței liderul PDM, Pavel Filip.
Discuțiile urmează să înceapă în următoarele zile, după care partidul va lua o decizie.